PwC: România, pe ultimul loc în UE la digitalizare
Internet, programare, IT C
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de digitalizare al economiei şi al societăţii, a declarat, miercuri, Dorian Farkas, senior manager consultanţă financiară la PwC România.
El a prezentat rezultatele a trei studii realizate la nivel mondial pe această temă, România aflându-se la coada clasamentului european în fiecare dintre ele.
"Toate aceste studii iau în calcul factorul uman şi modul în care ţările folosesc şi adoptă tehnologiile digitale. Primul este un studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite, unde România se plasează pe ultimul loc în UE. Acest clasament se uită la indicele infrastructurii de telecomunicaţii, indicele capitalului uman şi indicele serviciilor online", a spus Farkas, citat de Agerpres.
Al doilea studiu, DESI, realizat de Comisia Europeană, ia în calcul competitivitatea digitală, iar România este pe ultimul loc în UE şi aici.
În acest raport, în ceea ce priveşte capitalul uman (utilizarea internetului, competenţele digitale de bază şi avansate), suntem pe locul 28 în UE, din cauza dificultăţii de a atrage şi a păstra specialişti pentru dezvoltarea de servicii publice digitale eficiente.
Tot pe ultimul loc se află România şi din punctul de vedere al utilizării internetului (utilizarea de către cetăţeni a conţinutului, comunicaţiilor şi a tranzacţiilor online), din cauza faptului că 25% din populaţie nu a folosit niciodată internetul, doar 17% din companii utilizează tehnologii sau mijloace de comunicare online.
La capitolul conectivitate (serviciile fixe de bandă largă, serviciile mobile de bandă largă şi preţurile), ţara noastră este pe locul 22 în UE, din cauza decalajelor privind conexiunea mobilă şi de internet între mediul urban şi cel rural.
La integrarea tehnologiei digitale (digitizarea companiilor şi comerţul electronic), România este pe locul 28 în UE, din cauza slabei integrări a sistemelor IT din administraţia publică, iar, în privinţa serviciilor publice digitale (e-guvernare şi e-sănătate), suntem pe locul 26, din cauza gradului scăzut de încredere în utilizarea serviciilor bancare online şi a platformelor digitale.
Pe primele locuri din UE sunt, în clasamentul DESI, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Olanda.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS