Conform statisticii, restricţiile de circulaţie au generat interes pentru declaraţia pe proprie răspundere şi formularul STS.

La nivel general, românii au întrebat pe Google în primul rând "ce este coronavirusul", iar apoi "ce este pandemia" şi "ce este starea de urgenţă". În plus, pentru a respecta măsurile de protecţie împotriva COVID-19, cei mai mulţi români au căutat pe Google "cum se poartă masca" şi au dorit să afle "cum se pune masca".

Totodată, utilizatorii români au vrut să afle toate detaliile despre coronavirus: "cum se manifestă coronavirus" şi "cum se transmite coronavirus". În contextul în care mulţi români au stat în casă mai mult în 2020, aceştia au căutat pe Google "cum se face maiaua", "cum se face drojdia" sau "cum se găteşte sparanghelul".

"Deşi coronavirusul a fost în centrul atenţiei, şi-au găsit loc între căutările românilor şi subiectele de interes major ale anului 2020, precum alegerile din Statele Unite ale Americii sau Black Friday. Alegerile din SUA au fost în topul celor mai populare căutări, iar românii nu au uitat să caute 'când este Black Friday 2020'. Între filme, cele mai populare în căutările românilor pe Google în 2020 au fost titlul polonez 365 dni, comedia autohtonă 'Miami bici' şi Contagion, un film devenit popular odată cu pandemia COVID-19. Românii au gătit mai mult anul acesta, iar cele mai căutate reţete sunt cele de gogoşi, banana bread şi pâine. La capitolul diete, locul 1 de anul acesta este o noutate a topurilor celor mai căutate diete pe Google din ultimii ani, dieta Sirtfood, iar dintre evenimentele sportive marile turnee de tenis sunt şi anul acesta cele mai căutate", se menţionează în statistica Google.

La evenimente sportive, ierarhia primelor zece căutări cuprinde: Roland Garros, Australian Open, România - Islanda, România - Irlanda de Nord, România - Austria, US Open, România - Norvegia, România - Danemarca U21, România - Belarus şi Dubai tennis championships.

Pe segmentul tehnologie, românii au căutat, în ordine, detalii despre: iPhone 12, iPhone 11, iPhone 12 Pro Max, Samsung S20, iPhone 11 Pro, Huawei P40 lite, Samsung A51, Huawei P30 lite, iPhone 12 Pro şi Huawei P Smart 2021.

Căutările anului 2020 au fost realizate pe mai multe categorii, urmărind să surprindă trenduri de căutare din România în anul care tocmai se încheie. Listele au fost create utilizând combinat mai multe servicii şi instrumente care ne oferă o imagine detaliată asupra trendurilor de căutare la nivel global şi regional.

"Cea mai mare parte a datelor provin din Google Trends, un serviciu public, care prezintă volumul de căutări pe diferite regiuni geografice, perioade de timp şi termeni utilizaţi. De asemenea, utilizăm instrumente interne care ne permit să realizăm analize complexe suplimentare. De asemenea, a fost eliminat spam-ul, căutările de navigare şi cele care se repetă. Listele au fost realizate pe baza cifrelor de trafic de pe adrese din România, care au realizat atât căutări pe google.com, dar şi pe domeniul local (google.ro) şi căutările mobile", spun reprezentanţii Google.

Larry Page şi Sergey Brin au fondat Google în anul 1998, iar în prezent compania are peste 50.000 de angajaţi la nivel global şi oferă o gamă largă de produse şi platforme populare precum: Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube. În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.