Franţa şi Olanda cer un organism UE de reglementare a giganţilor IT, ca Google şi Facebook, care se comportă ca niște "gardieni" ai internetului
Google
Franţa şi Olanda au cerut joi crearea unei autorităţi la nivelul UE pentru a reglementa marile companii de tehnologie, cum ar fi Google şi Facebook, a căror dominaţie le dă puterea de a avea statutul de "gardieni" ai internetului.
Decizia creşte presiunile cu care se confruntă Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv responsabil cu politica în domeniul concurenţei, care lucrează la Legea Serviciilor Digitale (DSA), menită să stabilească principiile de bază pentru schimbul de date şi pentru modul de operare al pieţelor digitale.
Într-o declaraţie comună, secretarul de stat pentru domeniul digital, Cedric O (Franţa), şi omologul său din Olanda, Mona Keijzer, au susţinut că o astfel de autoritate ar trebui să împiedice marile platforme de tehnologie să blocheze accesul la serviciile lor "dacă nu au o justificare determinată de motive obiective".
"Aceste platforme pot obstrucţiona intrarea noilor companii şi pot limita libertatea de alegere a consumatorilor şi antreprenorilor", a afirmat Keijzer, potrivit Agerpres.
La rândul său, Cedric O a declarat: "Ambiţia noastră comună este să elaborăm un cadru pentru a analiza zona de acţiune a unor astfel de companii asupra economiei UE şi pentru a reuşi să le facem mai deschise".
Puterea unor giganţi digitali, cum ar fi Google şi Amazon, care găzduiesc alte afaceri pe platformele lor, a fost una dintre problemele discutate joi la o reuniune online a miniştrilor UE din domeniul digital şi al telecomunicaţiilor.
Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, care a prezidat reuniunea, a informat că s-a discutat şi despre reglementările propuse pentru inteligenţa artificială şi a fost dată publicităţii o declaraţie de sprijinire a Federaţiei europene de cloud, care dezvoltă proiecte menite să reducă dependenţa regiunii de companiile dominante de cloud computing din SUA.
Luni, publicaţia Financial a anunţat că autorităţile de reglementare ale UE întocmesc o "listă neagră" cu până la 20 de companii mari de internet, care ar putea include Facebook, Apple, Amazon şi Alphabet (deţinută de Google), ce se vor confrunta cu noi reglementări, mai dure, menite să reducă puterea lor pe piaţă.
Marile platforme de tehnologie vor trebui să îndeplinească reglementări mai dure decât concurenţii lor mai mici, susţine FT, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Noile reguli vor forţa companiile să facă schimburi de date cu rivalele şi să fie mai transparente cu privire la modul în care îşi adună informaţiile. Lista va fi realizată pe baza unor parametri, cum ar fi cota de piaţă şi numărul de utilizatori, dar criteriile precise încă se discută, conform Financial Times.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS