Mini ramane referinta absoluta in clasa masinilor mici si reinventate. De la preluarea BMW, englezii au fost mereu pe primul loc raport cost-oferta. 

Paceman este ultimul model Mini cu o gama extinsa de motorizari. Derivat din acelasi model de baza Cooper, Paceman are ceva dintr-un Countryman si totul dintr-un barbat puternic. Asta si vrea BMW, sa targeteze modelul mai mult ca oricand pe clienti in loc de cliente. Mai ales cu modelul John Cooper Works. Acelasi motor bomba de 1,6 litri turbo si 210 cai putere. Masina este foarte rapida pentru niste dimensiuni care intrec bine valorile unui Mini obisnuit. Atinge suta la ora in 6.5 secunde si 220 km/h viteza maxima limitata electronic.  Performantele sunt aceleasi indiferent de cutia de viteze montata pe masina: manuala sau automata, ambele cu 6 trepte. Consumul este de 9.4 litri in oras si 7/5 litri afara la suta de km. Sunt aceleasi standarde de consum de pe un Countryman, insa Paceman este modelul mai rapid. 

Cel mai puternic Mini de serie la ora asta vine cu jante de 18 inci (optional 19), un buton “Sport” care modifica dinamica masinii si sunetul de esapament, locuri individuale in spate, asortiment rosu-negru inauntru. 

Mini Paceman John Cooper Works ajunge in Romania la sfarsitul primaverii.