Românii au renunțat la fast-food în carantină. Grupul Sphera, care deține francizele KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, anunță o scădere a vânzărilor de peste 31%
Burger, fast-food
Sphera Franchise Group a raportat vânzări consolidate de 304,6 milioane de lei în primul semestru al anului, reprezentând o scădere de 31,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, generată de perioada de carantină, potrivit datelor transmise de companie.
"Vânzările consolidate ale Grupului în al doilea trimestru au înregistrat o scădere de 54% comparativ cu al doilea trimestru al anului 2019, ajungând la 106,3 milioane de lei, iar cel mai semnificativ impact s-a resimţit în luna aprilie, când majoritatea restaurantelor au fost închise complet, iar activitatea de livrare, limitată. Pierderea înregistrată în T2 a fost atenuată de măsuri rapide şi ferme de reducere a costurilor, care se reflectă în scăderea cu 47,3% în T2/2020 a cheltuielilor restaurantelor, comparativ cu T2/2019. În acelaşi timp, rezultatele de mai sus se situează deasupra mediei înregistrate de industria de ospitalitate, în contextul pandemiei de COVID-19 şi evoluţia creează premisele unei reveniri", infrmează compania într-un comunicat.
Profitul operaţional al restaurantelor de 6,7 milioane de lei, în scădere cu 86,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cheltuielile generale şi administrative au scăzut cu 8,2%, în timp ce EBITDA a ajuns la 800.000 de lei, cu 97,9% sub nivelul înregistrat în S1/2019 şi a avut o marjă cu 8 puncte procentuale mai mică decât în perioada anterioară. Profitul operaţional a scăzut cu 178% an/an, iar pierderea totală din această perioadă a fost de 22,4 milioane de lei.
Potrivit comunicatului citat, Sphera a reuşit să atenueze impactul măsurilor de control asupra răspândirii pandemiei în România, Italia şi Republica Moldova, concentrându-se pe dezvoltarea unor noi canale de vânzare, cum ar fi prin colaborarea cu agregatorii de comenzi online, alături de promovarea canalelor Delivery şi Drive-Thru, care continuă să servească mâncare prin KFC Delivery, KFC Drive Thru şi Pizza Hut Delivery.
Grupul a încheiat până în prezent parteneriate cu opt platforme de comenzi online în toate pieţele pe care este activ, dar are şi canale proprii de vânzări online. În T2/2020, 47% din vânzările din România s-au realizat prin servicii de livrare, comparativ cu 7% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Începând cu luna mai, vânzările au fost pe un trend ascendent, datorită parteneriatelor cu platformele de livrare, redeschiderii restaurantelor în centrele comerciale şi reluării generale a activităţii economice în pieţele unde operează grupul. La finalul lunii iunie, 97,6% dintre restaurante erau deschise în toate pieţele de activitate, iar Grupul se aşteaptă ca evoluţia pozitivă a vânzărilor să se menţină în lunile următoare, cu condiţia ca autorităţile din ţările respective să nu impună noi măsuri de izolare, se mai precizează în comunicat.
"Vedem semne clare de revenire graduală, în urma relaxării restricţiilor menite să controleze pandemia. Deşi restaurantele au rămas închise la interior, în iunie 2020 am reuşit să ajungem la vânzări care se află la 65% din nivelul atins înainte de pandemie. În iulie, procentul a avansat la 75%, ceea ce ne dă motive să fim optimişti cu privire la performanţa noastră în lunile următoare. Desigur, întoarcerea la nivelurile înregistrate înainte de pandemie va presupune timp, dar ne concentrăm pe controlul costurilor şi accesarea tuturor facilităţilor disponibile oferite de guvernele din pieţele noastre de activitate, pentru a ne asigura că această revenire are loc cât mai curând, în beneficiul tuturor acţionarilor noştri", a declarat Valentin Budeş, Directorul Financiar al Sphera.
Sphera Franchise Group SA este o companie holding ce reuneşte branduri precum precum KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.
Pe acelasi subiect: