Rata inflației a continuat să scadă până la 2,1%, în noiembrie. Alimentele s-au scumpit cu 4%
Retail, supermarket, alimente
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar mărfurile nealimentare cu 0,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Preţurile de consum în luna noiembrie 2020 comparativ cu luna noiembrie 2019 au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2019 - noiembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2018 - noiembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,5%", se arată în comunicatul INS.
Fructele proaspete, ouăle şi energia electrică s-au scumpit cel mai mult în luna noiembrie, faţă de octombrie, în timp ce scăderi de preţuri mai consistente s-au consemnat la citrice şi alte fructe meridionale, cartofi şi transport aerian.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date vineri publicităţii, preţul fructelor proaspete a urcat în noiembrie cu 1,46% comparativ cu luna similară, şi cu 6% raportat la decembrie 2019.
Ouăle s-au scumpit cu 1,99% faţă de octombrie, iar factura la energie electrică a crescut cu 1,21%.
La polul opus s-au situat citricele şi alte fructe meridionale, care s-au ieftinit cu 9,57%, cartofii, cu 1,06% - dar faţă de decembrie 2019 preţul s-a redus cu 30,2% -, iar biletele de avion au avut preţuri mai mici în noiembrie cu 5,29% faţă de luna octombrie, şi cu 13,21% raportat la decembrie 2019.
Creşteri de preţuri de până la 1% s-au înregistrat în noiembrie la miere de albine (+0,82%), ulei comestibil (+0,81%), peşte proaspăt (+0,53%), specialităţi de panificaţie (+0,49%), margarină (+0,43%), încălţăminte din piele (+0,53%), ţesături (+0,40%), tutun şi ţigări (+0,40%).
Preţul la bere a urcat cu 0,11% (+2,83% faţă de decembrie 2019), vinul este mai scump cu 0,13% (+2,53%/decembrie 2019), în timp ce ţuica, rachiurile şi alte băuturi au un preţ mai mare cu 0,27% (+2,66%/decembrie 2019).
Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2,1% la sfârşitul acestui an, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, şi de 2% în trimestrul III din 2022, potrivit Raportului asupra inflaţiei.
"Ulterior publicării Raportului din luna august 2020 s-au concretizat unele presiuni dezinflaţioniste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coşului de consum, pe segmentul preţurilor volatile ale alimentelor şi, respectiv, al celor ale combustibililor. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară. În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022). Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)", se spune în raport.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS