Rata inflaţiei în zona euro s-a menţinut în teritoriu negativ, pentru a patra lună consecutiv, o consecință a diminuării cererii din cauza pandemiei
Cumparaturi, retail, supermarket, inflatie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut la minus 0,3% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Rata anuală a inflaţiei în zona euro este pentru a patra lună consecutiv în teritoriu negativ, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciază analiştii.
Inflaţia stabilă în noiembrie se explică în principal prin faptul că preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 1,9% (faţă de 2% în octombrie), iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,6% (comparativ cu o creştere de 0,4% în octombrie), în timp ce preţurile la energie au înregistrat o scădere de 8,4% (faţă de un declin de 8,2% în octombrie).
Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 0,4% în noiembrie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări s-a menţinut la 0,2%.
Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 decembrie.
În octombrie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă la 0,3%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Polonia, Ungaria, Cehia şi România.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS