Mostenitorul imperiului Swarovski da o noua stralucire cristalelor sale, dupa o traditie de 117 ani
Desi este mostenitorul celei mai mari companii de prelucrare a cristalelor, Gernot Langes-Swarovski este o persoana modesta, in ciuda averii considerabile pe care o detine. Proprietarul imperiului Swarovski incearca sa duca mai departe traditia bunicului sau, dar in acelasi timp manifesta interes pentru turism si viticultura, relateaza Bloomberg intr-un portret al lui Langes-Swarovski.
Muzeul Swarovski din Wattens, Austria, numara 14 camere subterane, unde sunt depozitate cele mai pretioase pietre din lume, noteaza Bloomberg. Muzeul este o reflexie a incercarii companiei de a-si pastra discretia, dar si nevoia pentru publicitate.
Fondatorul companiei austriece, Daniel Swarovski, s-a stabilit in 1895 in Wattens, un oras cu numai 8.000 de locuitori, tocmai pentru a-si tine secrete tehnologiile de prelucrare a pietrelor pretioase. Daniel Swarovski a murit in 1956 aproape orb, la varsta de 94 de ani. Legenda spune ca tocmai stralucirea cristatelor pe care le slefuia i-au slabit vederea. Un secol mai tarziu, nepotul sau, Gernot Langes-Swarovski, a debutat in domeniul modei si al comertului, ulterior ajungand sa se ocupe de afacerea familiei.
“Si-au facut un nume din pozitionarea pe o piata de lux, dar au ramas in continuare accesibili. Este vorba de un lux dedicat maselor. Cheia succesului lor sta tocmai in imaginea brandului”, a declarat pentru Bloomberg Reinhard Berger, presedintele Valluga AG, companie care emite rapoarte anuale despre nivelul de bunastare din Austria, Germania si Elvetia.
Potrivit site-ului sau oficial, grupul Swarovski a raportat in 2011 incasari de 2,87 miliarde de euro, in crestere fata de 2009, cand obtinea venituri de doar 2,25 miliarde de euro. Aproximativ 80% din business se sustine prin vanzarea cristatelor in industria modei, fiind incheiate parteneriate cu designeri cunoscuti. Restul incasarilor provin din retail. Compania austriaca si-a deschis primul magazin in 1998. Celelalte linii de business ale Swarovski, care se ocupa de taierea cristalelor, joaca si ele un rol important in vanzarile grupului.

Sursa foto: Swarovski.com
100 de oameni detin actiuni in cadrul Swarovski. Cea mai mare participatie (21%) ii revine lui Gernot Langes-Swarovski, mostenitorul familiei Swarovski, membru in boardul de conducere. “Gernot este actionarul majoritar. Fiul sau controleaza operatiunile de rutina, dar in ceea ce priveste strategia, el este liderul informal al grupului”, spune Berger.
Urmand exemplul fondatorului, cei din familie s-au straduit sa apara cat mai putin in lumina reflectoarelor. Gernot a evitat intotdeauna sa vorbeasca despre celelalte afaceri ale sale, care includ doua podgorii in China si Argentina, precum si un hotel in Canada. Averea austriacului este estimata la 1,3 miliarde de dolari. Interesant este ca acesta nu a fost niciodata inclus intr-un top al celor mai bogati oameni din lume.
“Swarovski este un business de familie si, nefiind listata la bursa, nu este obligata sa-si declare veniturile public, nu poate fi constransa sa nimic mai mult decat ceea ce este prevazut de lege. Orice alte cifre si evaluari date publicitatii de catre terte parti sunt pur speculative”, se arata intr-un comunicat al companiei.
Cum a inceput totul
In urma 20 de ani, Swarovski era cunoscut pentru figurinele de colectie ori hainele, realizate din cristale, cum ar fi rochia pe care actrita americana Marilyn Monroe a purtat-o cand i-a cantat “La multi ani” presedintelui John F. Kennedy, in 1962. Costumatia lui Monroe a fost atunci decorata cu 10.000 de pietre Swarovski.
Imaginea brandului a inceput sa prinda contur in 1999, cand compania a deschis primele magazine si a inceput sa incheie contracte cu designeri renumiti, ca Jean-Paul Gaultier sau Alexander McQueen, carora le ofereau pietre pretioase gratuit, in schimbul expunerii mediatice.
In prezent, Swarovski detine 2.200 de buticuri, colaboreaza cu creatorul italian Giorgio Armani si casa de moda Victoria Secret si este, deseori, asociata cu cele mai importante show-uri, petreceri si productii cinematografice, inclusiv cu franciza James Bond.

Sursa foto: Swarovski.com
Creatii personalizate

Sursa foto: Swarovski.com
Creatiile la comanda au inceput in 1970. De-a lungul anilor, produsele comercializate au fost tot mai inventive: de la o toaleta cu cristale, in valoare de 128.000 de dolari, pana la o figurina Mickey Mouse de 25 centrimetri, in valoare de 9.000 de dolari.
“50% din afacerea noastra se bazeaza pe cristalele, pe care le comercializam pe intreg mapamondul. Produsul final poate fi ceva foarte superficial, foarte tipator sau, din contra, ceva subtil. Totodata, poate fi ceva elegant sau nu foarte elegant”, preciza Markus, fiul lui Langes-Swarovski, in 2010, intr-un interviu acordat cotidianului britanic Financial Times.
Pasiunile unui miliardar
Langes-Swarovski este un mare iubitor de vinuri, asa ca a investit peste 30 milioane de dolari in cele doua podgorii din Mendoza (Argentina) si Changli (China). Domeniile se intind pe 1.200 hectare, respectiv 200 hectare.
Departe de decorul pitoresc al podgoriilor, hotelul-spa Sparkling Hill, investitie de 122 de milioane de dolari, deschis in 2010 in Vernon (Canada), este decorat cu 3,5 milioane de cristale Swarovski, in valoare de 10 milioane de dolari. O noapte petrecuta in hotelul ridicat intre stanci costa 1.000 de dolari. “Nu ii sta in caracter sa ridice un hotel pentru a face bani din el. Pentru el e mai important sa ofere ceva bun oamenilor”, spune Hans-Peter Mayr, managerul Sparkling Hill.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS