McDonald's a închis unul dintre cele mai vechi restaurante din București. “Decizia nu ne aparţine, ne-am fi dorit să operăm în continuare”
McDonald s
McDonald’s a închis restaurantul din pasajul staţiei de metrou Unirii, după ce contractul cu Metrorex a încheiat, iar administratorul metroului bucureştean urmează să scoată spaţiul la licitaţie în perioada imediat următoare.
"Confirmăm închiderea restaurantului McDonald’s din incinta staţiei de metrou Unirea. Decizia de închidere a restaurantului Unirea 2 nu ne aparţine, ne-am fi dorit foarte mult să operăm în continuare acest restaurant. În măsura în care acest lucru va fi posibil, vă asigurăm că vom intreprinde toate demersurile pentru a redeschide restaurantul în cel mai scurt timp posibil", au declarat reprezentanţii companiei, potrivit News.ro.
Aceştia spun că întreaga echipă a restaurantului Unirea 2, de 68 de angajaţi, vor continua să lucreze pentru alte restaurante ale companiei.
Contractul a avut o durată de 20 de ani, iar Metrorex va scoate cât de curând la licitaţie spaţiul respectiv, au declarat pentru News.ro surse din cadrul companiei de stat.
În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 77 de unități. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 5.000 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.
Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Premier Capital plc operează 146 de restaurante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafé.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS