Consiliul Concurenţei permite comercianţilor să limiteze cantităţile de produse esenţiale achiziţionate de o singură persoană, pentru a evita dezechilibrele
Supermarket, coronavirus
Consiliul Concurenţei recomandă companiilor implementarea unor măsuri pentru gestionarea cât mai eficientă a crizei generate de pandemia de coronavirus, astfel încât să se asigure echilibrul pieţei.
Conform unui comunicat al instituţiei, pentru a reduce riscul de speculă şi pentru a permite mai multor consumatori să se aprovizioneze, comercianţii pot limita cantităţile de produse esenţiale achiziţionate de o singură persoană/pe un singur bon şi îşi pot modifica programul de funcţionare.
De asemenea, în vederea creşterii eficienţei aprovizionării cu produse de bază şi asigurării unei distribuţii echilibrate a acestora, companiile îşi pot coordona atât transporturile de marfă, cât şi livrările la domiciliu pentru consumatorii cu grad mare de risc.
În acelaşi timp, producătorii pot stabili preţuri maxime pentru produsele lor, ceea ce ar putea limita creşterea nejustificată a preţurilor la nivelul distribuţiei.
Consiliul Concurenţei menţionează că platformele de comercializare online pot monitoriza variaţiile preţurilor produselor esenţiale şi pot adopta o politică de limitare a creşterilor nejustificate ale acestora sau pot suspenda vânzarea anumitor produse, dacă există suspiciuni de abuz.
Autoritatea reaminteşte că aceste recomandări se înscriu în Politica comună, adoptată de Comisia Europeană şi Autorităţile Naţionale de Concurenţă, privind aplicarea regulilor de concurenţă în timpul crizei provocate de coronavirus.
Cu toate acestea, autoritatea de concurenţă atrage atenţia că nu trebuie folosită această situaţie de criză pentru a creşte preţurile fără o justificare obiectivă, pentru a face schimb de informaţii sensibile (preţurile practicate, politica comercială etc.), pentru a exclude concurenţi de pe piaţă sau pentru a abuza de poziţia dominantă.
În cazul în care companiile au îndoieli cu privire la compatibilitatea unor iniţiative cu legislaţia în domeniul concurenţei, acestea pot contacta autoritatea de concurenţă la adresa presedinte@consiliulconcurenţei.ro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS