Ce şanse are Florin Cîţu să devină prim-ministru. Liberalii încep, luni, negocierile cu partidele parlamentare pentru a forma o majoritate
Viitorul Guvern ar putea avea un nou prim-ministru, însă miniștrii rămân cei din cabinetul Orban.
Cu o excepție: Finanțele, adică portofoliul eliberat de actualul premier desemnat, Florin Cîțu. Oficial, liberalii declară că vor să strângă o majoritate parlamentară, însă calculele din Parlament arată că sunt departe de acest obiectiv.
Liberalii vor începe luni negocierile cu partidele parlamentare pentru a forma o majoritate. Declarativ, își doresc ca noul Guvern care seamănă cu vechiul să ajungă rapid la votul parlamentarilor.
Ludovic Orban, premier interimar: „Noi ne ducem la negocieri pentru a încerca să formăm o majoritate. Alegerile anticipate vor depinde de Parlament și de cum se poziționează parlamentarii în cursul procedurilor de învestire.”
Cum Florin Cițu a fost deseori criticat de social-democrați, este aproape imposibil să-i convingă să îl voteze. Rămâne, însă, încrezător.
"Vom depune astăzi în Parlament lista Cabinetului şi programul de guvernare", a spus Cîţu, precizând că singura modificare în Cabinet este propunerea lui Lucian Heiuş la Ministerul Finanţelor.
De asemenea, el a precizat că s-a decis formarea unei echipe de negociere cu formaţiunile parlamentare pentru formarea unei majorităţi.
Florin Cîțu, premier desemnat: „Nu cred că sunt antipatic. De fiecare dată am adus argumente în sprijinul a ceea ce am spus. Am fost confirmat mereu de ceea ce se întâmplă în piață, deci nu cred că poți să fii antipatic când spui adevărul.”
Florin Manole, deputat PSD: „Pentru aceeași listă și același program de guvernare, nu poate să fie decât același rezultat. Acest Guvern nu va avea susținere. Premierul desemnat nu face nicio negociere. Înseamnă că nu caută să strângă o majoritate în jurul său.”
Pentru că nu au fost și ei cooptați la guvernare, liderii USR dau de înțeles că nu vor vota guvernul propus de Florin Cițu.
Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR: „Văd aceeași încercare de a forma un guvern monocolor. Anticipatele sunt încă pe masă, deși nu auzim acest lucru nici de la PNL, nici de la PSD.”
La guvernare ar fi vrut să ajungă și aleșii PMP, dar nici ei nu au fost invitați, așa că nici ei nu știu dacă îl vor susține pe Florin Cițu și la fel stau lucrurile și în partidul lui Victor Ponta.
Săptămâna viitoare ar urma să fie stabilit calendarul audierilor și dată votului din Parlament. Dacă Florin Cițu va fi respins, alegerile anticipate revin în discuție.
Lista de miniştri propusă de premierul desemnat Florin Cîţu este:
* Raluca Turcan - viceprim-ministru
* Lucian Heiuş - ministrul Finanţelor Publice
* Marcel Vela - ministrul Afacerilor Interne
* Bogdan Aurescu - ministrul Afacerilor Externe
* Cătălin Predoiu - ministrul Justiţiei
* Nicolae Ciucă - ministrul Apărării Naţionale
* Virgil Popescu - ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
* Lucian Bode - ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor
* Adrian Oros - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
* Costel Alexe - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
* Ion Ştefan - ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
* Marcel Boloş - ministrul Fondurilor Europene
* Victor Costache - ministrul Sănătăţii
* Monica Anisie - ministrul Educaţiei şi Cercetării
* Bogdan Gheorghiu - ministrul Culturii
* Ionuţ Stroe - ministrul Tineretului şi Sportului
* Violeta Alexandru - ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Mai multe despre:
#Guvern#Florin Citu
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS