Impozitarea bacșișului și modificarea programului Prima Casă vor fi adoptate în octombrie. Ce se întâmplă cu supraimpozitarea pensiilor speciale
Parlament
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi că a depus la Parlament o serie de acte normative care ar fi trebuit să fie adoptate de Guvern, printre care cel privind impozitarea bacşişului şi modificarea proiectului "Prima casă", şi că la începutul lunii octombrie acestea vor fi adoptate de Senat şi de Camera Deputaţilor.
"Este un număr foarte mare de acte normative şi aş vrea să fac câteva menţiuni. A fost un pachet de acte normative pentru care a mai fost nevoie de anumite discuţii, de anumite clarificări, fapt pentru care s-a depăşit, să spunem, termenul care pentru guvern exista în acea lege de abilitare, pentru ca guvernul să poată emite ordonanţe simple, fapt pentru care s-a ales această cale, a Parlamentului. S-au depus de mine, personal, ca senator, nu pentru a-mi asuma vreo muncă a administraţiei, aşa cum s-a sus. Nu. Este munca Ministerului de Finanţe şi a altor ministere care au avizat aceste acte şi depunerea acestora se face pentru faptul că dorim foarte mult ca aceste acte să fie aprobate, pentru că sunt foarte mult cerute de mediul economic", a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.
El a adăugat că a fost miercuri la Biroul permanent al Senatului, care este prima Cameră sesizată pe aceste proiecte, unde s-a stabilit ca săptămâna viitoare acestea să fie distribuite către comisii "cu un termen de raport foarte strâns".
"Ele sunt deja oarecum discutate şi în mod public, transparent, deja discutate cu toată opinia publică şi cu cei interesaţi, astfel încât undeva la începutul lunii octombrie să fie toate acestea trecute de Parlament" a arătat ministrul Finanţelor.
Teodorovici a menţionat că şi la Camera Deputaţilor, for decizional pentru aceste proiecte, va fi majoritate pentru a fi adoptate şi că ele vor fi votate şi de parlamentari ai Opoziţiei.
Teodorovici, a declarat, totodată, că luna septembrie este foarte potrivită pentru a se discuta în Parlament proiectul legislativ cu privire la supraimpozitarea pensiilor speciale, proiect pe care el l-a depus la Senat. El a explicat că acest proiect nu a mai fost adoptat de Guvern, aşa cum s-a dorit iniţial, ci a fost depus la Parlament de el.
"Motivul pentru care nu a ajuns pe masa Guvernului a fost acela că, dacă nu mă înşel, nici nu a fost pe legea de abilitare şi nu putea să fie aprobat de Guvern ca ordonanţă simplă. Ca ordonanţă de urgenţă este încă destul de complicat să convingi ministerele avizatoare sau ministerul principal avizator că este o urgenţă. Asta trebuie să o stabilească nu juridic cineva, ci ca şi oportunitate din punct de vedere economic. (...) Al doilea aspect - este un mecanism, spunem noi, foarte în regulă şi în litera legii, adică nu cred că vor fi acţiuni de contestare a acestei propuneri sau, dacă vor fi, ele vor fi sortite eşecului", a spus Teodorovici.
Potrivit ministrului de Finanţe, în Parlament sunt încă două iniţiative similare.
"Sunt din partea colegului senator Pop şi din partea colegilor de la USR. Cred că este foarte bună situaţia, momentul, ca în luna septembrie să se discute în Parlament această propunere făcută din partea noastră ca Guvern, cu un mecanism foarte corect şi flexibil. Să se conexeze, eventual, cele trei variante, atunci oamenii politici care tot timpul au spus că este o măsură care trebuie urgent aplicată, aceasta de impozitare sau chiar de abrogare, au spus unii, pentru pensiile speciale, să-şi arate dorinţa şi putinţa în Parlament să dea un vot pe una dintre cele trei sau pe o a patra propunere care să derive din cele trei", a arătat el.
Teodorovici a adăugat că, în urma supraimpozitării pensiilor speciale, impactul bugetar pe patru luni ar fi de aproximativ 200 de milioane de lei.
Mai multe despre:
#impozitarea pensiilor#pensii speciale
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS