Punctul de pensie crește la 1.265 lei, cu un impact de 8,4 mld. lei în buget. FMI și CE: Noua lege a pensiilor, risc major pentru stabilitatea fiscală
Pensii
Valoarea punctului de pensie creşte cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor.
Impactul bugetar pentru această majorare a pensiilor a fost calculat la circa 8,4 miliarde de lei.
De asemenea, tot de la 1 septembrie, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că plata noilor cuantumuri de pensii majorate va începe efectiv de luni.
"Suntem cu toate pensiile recalculate. Taloanele sunt tipărite, sunt făcute primele plăţi către Poşta Română. De luni, începem efectiv plata noilor cuantumuri de pensii. După cum ştiţi, prin Ordonanţa 114, am prevăzut această majorare de punct de pensie, astfel încât la construcţia bugetului pe anul 2019 am avut bază legală şi am majorat", a spus Marius Budăi, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.
Pensia medie în România era, la finele lunii iulie, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.
FMI și CE: Legea pensiilor pune în pericol sustenabilitatea fiscală
Într-un document publicat vineri, Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă autorităţilor române să demareze un proces de consolidare fiscală durabilă, susţinut de măsuri de calitate destinate diminuării deficitul bugetar şi celui comercial, să reevalueze noua lege a pensiilor şi să îmbunătăţească guvernanţa la companiile de stat.
"Principalul risc intern este o nouă creştere a vulnerabilităţii provocate de şocuri politice. Având în vedere ciclul electoral din următorii doi ani, există riscul unor noi stimulente fiscale sau al revenirii asupra unor politici structurale care ar reduce şi mai mult competitivitatea României. În prezent, noua lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ pe termen mediu la adresa stabilităţii fiscale. Pe plan extern, principalul risc îl reprezintă o încetinire peste aşteptări a pieţei externe, care ar deteriora şi mai mult un deficit de cont curent deja mare şi ar agrava presiunile de finanţare", se arată în raportul FMI.
În plus, experţi FMI susţin că noua lege a pensiilor, adoptată în luna iunie 2019, are nevoie de o reevaluare, deoarece ar putea pune în pericol sustenabilitatea fiscală. Potrivit experţilor FMI, este crucial să fie reconsiderat ritmul de implementare a legii şi să fie realizată o revizuire comprehensivă a sistemului de pensii.
"Această revizuire ar trebui să reflecte spaţiul fiscal disponibil şi să realizeze un echilibru între nevoile sociale, o distribuţie echitabilă şi priorităţile bugetare", subliniază FMI.
În Recomandările de ţară pentru România, publicate în luna iunie, Comisia Europeană a atras atenția că noua Lege a pensiilor ar putea genera riscuri de sustenabilitate a finanţelor publice.
Punctul de pensie, principalul indicator folosit pentru indexarea pensiilor, crește cu 15% din septembrie 2019 şi cu 40% din septembrie 2020.
"Legea pensiilor va schimba anumiţi indici folosiţi pentru calcularea beneficiilor. În particular, valoarea punctului de pensie urmează să crească deoarece indexarea pensiilor actuale nu va converge către preţuri ci va rămâne permanent compusă din preţuri şi salarii. În plus, perioada de contribuţie utilizată pentru calculul unei pensii va fi redusă, ceea ce va conduce la o majorare a cheltuielilor cu pensiile noi", precizează Executivul comunitar.
Comisia Europeană aminteşte, de asemenea, că vârsta efectivă de pensionare în România este apropiată de media UE, dar nu este egalizată între femei şi bărbaţi.
Totodată, agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s atrage atenția că dezechilibrele bugetare se acumulează, iar cheltuielile pentru salarii şi pensii depăşesc în prezent 80% din veniturile din taxe.
"Estimăm că deficitul fiscal al României va rămâne la aproximativ 3% din PIB în 2019 pe fondul creşterii solide a PIB-ului, a posibilităţii unor noi dividende din partea companiilor de stat şi a unor noi tăieri ale bugetelor de investiţii. Cu toate acestea, dezechilibrele bugetare se acumulează, cheltuielile pentru salarii şi pensii depăşind în prezent 80% din veniturile din taxe. O altă provocare structurală este nivelul redus al colectării taxelor în România, care este posibil să persiste, în pofida acţiunilor Guvernului în domeniul colectării TVA", avertizează agenţia.
Agenţia de rating Standard & Poor's a reconfirmat, vineri, perspectiva stabilă a economiei româneşti şi calificativul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS