Ministrul Muncii: Aproape un milion de oameni ar putea rămâne fără pensii, dacă OUG 114 va fi abrogată. Talonul de pensie ar putea dispărea
Bani, portofel, pensii
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că va fi o problemă cu plata pensiei minime pentru 950.000 de oameni în cazul în care OUG 114/2018 va fi abrogată.
Ministrul a dat asigurări că se va găsi o soluţie legală şi corectă "pentru a merge mai departe".
El a fost întrebat dacă vor fi probleme cu plata pensiilor în cazul în care OUG 114/2018 va fi abrogată.
"În ceea ce priveşte valoarea de punctului de pensie, trebuie să fiu foarte, foarte corect, aş putea să dau un răspuns strict politicianist şi să spun că da, dar nu. Legea cum este promulgată, este publicată în Monitorul Oficial şi noi am început deja calendarul implementării, dar ceea ce ţine de indemnizaţia socială, pensia minimă în speţă - şi sunt afectaţi nu puţini oameni, 950.000 - avem o problemă dacă de abrogă baza legală. Dar, nu vreau şi nu mi-am permis niciodată să-i panichezi pe pensionari şi o să le spun să stea liniştiţi: vom găsi soluţia legală şi corectă ca acest lucru să nu se întâmple şi chiar dacă se va întâmpla vom avea o soluţie B şi vom merge mai departe", a precizat Budăi, la Antena 3, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii a subliniat că în legatura cu OUG 114 a făcut un apel în Comisia pentru buget-finanţe de a nu se abroga această ordonanţă deoarece conţine mult mai multe măsuri şi trebuie "să gândească clar şi corect ce îşi doresc să facă".
"S-a solicitat şi noi am şi făcut sesiune extraordinară, una dintre probleme fiind exact această chestiune: abrogarea OUG 114. În momentul în care am fost în Comisia pentru buget-finanţe în calitate şi de deputat, coleg cu dumnealor, dar şi de ministru, am realizat acest apel: să gândească clar şi corect ce îşi doresc să facă, pentru că OUG 114 conţine mult mai multe măsuri şi trebuie să vedem care este situaţia acolo. Dar, repet, dacă dumnealor îşi doresc să taie din veniturile românilor noi vom face în aşa fel încât să ne luăm acel plan B şi atât timp cât suntem la guvernare să realizăm lucrurile pe care le-am promis", a precizat ministrul Muncii.
Talonul de pensie ar putea fi eliminat
Ministrul Muncii a mai spus că analizează eliminarea taloanelor de pensie, adăugând că acest lucru va fi posibil numai după integrarea sistemului informatic şi după ce mai "debirocratizăm un pic".
"Este o discuţie în sensul acesta, dar mai trebuie să dureze un pic până integrăm acel sistem informatic şi până mai debirocratizăm un pic, ca să nu-i mai cerem pensionarului cuponul la fiecare chestiune şi atunci cu siguranţă vom ajunge să eliminăm aceste cupoane în timp. Încă mai avem oameni în vârstă, de la ţară, care vor aceste cupoane", a precizat Budăi.
Întrebat de un ascultător dacă se va emite o nouă decizie de pensionare odată cu majorarea punctului de pensie, ministrul a precizat că nu se vor face acele cheltuieli pentru emiterea unei noi decizii, dar drepturile pensionarilor după această majorare se vor achita începând cu data de 1 septembrie.
"Dacă ne referim strict la majorarea punctului de pensie nu vom emite o nouă decizie de trimis acasă, nu vom mai face acele cheltuieli. Drepturile se achită începând cu data de 1 septembrie. Dacă vorbim de această majorare, toţi pensionarii vor primi începând cu luna aceasta noua valoare a pensiei, pentru că pensiile se plătesc lună de lună, nu se plătesc ca la salariu luna următoare pentru luna anterioară", a răspuns Budăi.
În ceea ce priveşte recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupe speciale de muncă, Budăi a anunţat că încă se lucrează la aceste date, iar numărul celor care sunt în această categorie se ridică la 63.000.
"S-a trecut în legislaţie cifra de aproximativ 100.000 de astfel de pensionari, pentru că trebuia să facem o estimare economică, dar acum văzând şi făcând nu vom atinge această cifră 100.000. Suntem la 63.000 şi încă lucrăm la aceste date", a precizat Marius Budăi.
Valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei.
De asemenea, indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.
Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.
Pensia medie în România era, la finele lunii iulie, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS