Guvernul a lansat in dezbatere publica Legea preventiei si promite ca actul normativ va ”redinamiza” mediul de afaceri. Ce prevede proiectul
Antreprenoriat, afaceri
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat a anuntat joi ca a lansat in dezbatere publica proiectul Legii preventiei, care prevede ca firmele nu vor mai fi sanctionate imediat de catre autoritati, in cazul descoperirii unor nereguli, ci vor fi mai intai consiliate de organele de control.
Proiectul prevede ca firmele sa aiba la dispozitie un termen de pana la 90 de zile calendaristice, stabilit de comun acord de catre inspector cu reprezentantul companiei, pentru remedierea unei probleme inainte de a fi sanctionate.
”Am lansat astazi in dezbatere publica proiectul Legii preventiei, dupa cateva saptamani de discutii ample, intense si constructive cu specialisti din toate ministerele care au in subordine organisme de control, reprezentanti ai mediului de afaceri, ai celor mai importante asociatii patronale si sindicale, cu asociatia municipiilor din Romania. Astfel, intram in etapa consultarii extinse a prevederilor acestei legi, precum si a listei contraventiilor. Legea preventiei este un prim pas in emanciparea actului de control atat de necesar redinamizarii mediului de afaceri si a administratiei publice”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Alexandru Petrescu, citat intr-un comunicat de presa.
Ministrul Alexandru Petrescu a declarat, la debutul sedintei de Guvern, ca proiectul va ”redinamiza” mediul de afaceri si va duce si la o mai buna functionare a administratiei publice, el precizand ca vor fi 33 de contraventii care vor intra sub incidenta preventiei.
”Sunt 33 de contraventii ce urmeaza a fi propuse spre a intra sub incidenta Legii preventiei. Este o componenta legislativa mult asteptata pentru redinamizarea mediului de afaceri, dar si pentru o mai buna functionare a administratiei locale. Intram in etapa unei consultari extinse a prevederilor legii si a listei contraventiilor. E un prim pas in emanciparea actului de control, atat de necesar redinamizarii mediului de afaceri si administratiei publice. Proiectul va fi in dezbatere publica pana la data de 1 mai”, a precizat Petrescu.
Potrivit acestuia, legea se va baza pe doi piloni - informarea agentilor economici, persoane fizice sau juridice, autoritatilor publice si crearea cadrului de informare a acestora prin mai multe instrumente si identificarea zonei de rezonabilitate in actul de control, aplicarea sanctiunii contraventionale a avertismentului la prima abatere, fara alte sanctiuni complementare, dar cu intocmirea unui plan clar de remediere care cuprinde un termen de pana la 90 de zile si un set de masuri de remediere.
”Cel mai important instrument este un portal unic, care va contine toate elementele referitoare la toate drepturile si obligatiile legale pe care persoanele fizice sau juridice verificate le au in raport cu organismele de control si invers. Este de notorietate ca 90-95% din firmele din Romania sunt companii cu pana in 9 angajati. Este foarte greu sa ceri unui antreprenor sa cunoasca un univers de restrictii. Am considerat ca ar fi foarte benefic sa reusim sa introducem si o componenta de preventie referitoare la administratia publica. Nu putem decupa mediul de afaceri de administratia publica de stat, fiindca interactiunea dintre mediul de afaceri, mediul privat si mediul de stat este una continua. Ne dorim o preventie a tot ceea ce inseamna identificarea contraventiilor pe tot spectrul de afaceri”, a spus Petrescu.
Cel de al doilea pilon, a precizat ministrul pentru IMM-uri, este identificarea zonei de rezonabilitate in actul de control, aplicarea sanctiunii contraventionale a avertismentului la prima abatere, fara alte sanctiuni complementare, dar cu intocmirea unui plan clar de remediere care cuprinde, de asemenea, un termen de pana la 90 de zile si un set de masuri de remediere.
”La finalul planului de control, organul de control revine si daca respectivul agent economic nu s-a pus in legalitate este sanctionat potrivit legii in vigoare”, a explicat Petrescu.
El a subliniat ca preventia se va aplica doar acelor fapte care nu se refera la acele activitati unde intentia de a incalca legea este evidenta si care nu reprezinta un grad de pericol ridicat, iar contravenientul beneficiaza de preventie o singura data pentru oricare dintre conventii in termen de trei ani de la data aplicarii santiunii avertismentului.
Propunerile, observatiile, opiniile celor interesati sa participe la procesul elaborarii proiectului Legii preventiei sunt asteptate de catre minister pana pe data de 1 mai 2017.
La jumatatea lunii martie, presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, declara la Adunarea generala a primarilor de municipii, ca i-a cerut premierului Sorin Grindeanu ca in Legea preventiei sa fie introdus si un capitol pentru administratia locala, astfel incat institutiile de control care constata disfunctionalitati sa nu aplice sanctiuni, ci sa prezinte un plan de conformare de care alesii locali trebuie sa tina cont.
Pe acelasi subiect: