Discutii la nivel inalt cu senatorii americani veniti la Bucuresti despre eliminarea vizelor pentru romani in SUA
Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a avut o intrevedere cu cei trei senatori SUA aflati in vizita in Romania, John McCain, Ros Johnson si Chris Murphy cu care a discutat despre parteneriatul strategic, proiectele energetice si programul Visa Waiver.
Zgonea a abordat cu cei trei oficiali SUA subiectele legate de parteneriatul stategic cu Romania si evolutia situatiei din vecinatatea estica, respectiv din Ucraina si Republica Moldova, potrivit unui comunicat.
"Cu acest prilej, presedintele Camerei Deputatilor a subliniat ca, in actualul context regional, este benefica o aprofundare a dialogului cu SUA in ceea ce priveste domeniul energetic, prin promovarea unor proiecte energetice inter-regionale care sa conecteze aceasta zona la resurse alternative de gaz si sa faciliteze independenta energetica in regiune", precizeaza comunicatul citat.
De asemenea, el a subliniat necesitatea accelerarii procesului de ridicare a vizelor pentru cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in Statele Unite ale Americii.
"Romania si-a dovedit seriozitatea in plan international, prin respectarea angajamentelor militare si rolul de partener strategic al SUA in regiune. Cetatenii romani au castigat dreptul de a fi considerati prieteni de incredere ai SUA si de a intra in programul american de liberalizare a vizelor. Ne dorim o includere cat mai rapida a Romaniei in programul Visa Waiver, iar initiativele legislative promovate in prezent in Congresul SUA ne dau speranta ca acest obiectiv va fi indeplinit in viitorul apropiat", a sustinut presedintele Camerei.
La discutiile cu senatorii SUA au mai participat vicepresedintele Camerei Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, deputatii Ana Birchall, Georgian Pop, Zsolt Molnar si senatorul Ben-Oni Ardelean.
Mai multe despre:
#vize SUA#Camera Deputatilor
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS