"Va spun de pe acum ca nu creste niciun buget la cheltuieli de personal, mai putin, sigur, daca este vorba de sanatate, situatii speciale sau ceea ce avem de platit la educatie. La celelalte institutii, incepand cu structurile centrale, Parlament, Presedintie, Curti Constitutionale, de Conturi, nu. Ne tinem de cuvant si dam marirea salariilor sau, mai bine zis, reintregirea salariilor, dar nu incepem sa dam drumul la toate baierile pungii ca o sa ramanem cu ea goala pe la jumatatea anului", a spus Victor Ponta ministrilor, in sedinta de guvern, potrivit Mediafax.

Luni, Ponta a declarat ca, prin proiectul de buget pentru anul viitor, Parlamentul va avea acelasi buget ca in acest an chiar daca numarul de parlamentari a crescut in urma alegerilor de la 470 la 580 persoane, iar Presedintia va avea, ca si Guvernul, un buget mai mic pentru cheltuieli de protocol.

“Anumite masuri legate de salarii si taxa auto nu pot avea efecte fara buget aprobat pe 2013”

Prim-ministrul Victor Ponta spune ca masuri privind salarii sau returnarea taxei auto, amanate pentru anul viitor de Guvernul Boc, pot fi aplicate doar dupa avizarea bugetului, care poate fi aprobat de Parlament dupa 20 ianuarie, aratand astfel ca spera ca zona de consultari pentru noul Guvern sa nu fie extinsa

Ponta le-a cerut membrilor Cabinetului, la inceputul sedintei de guvern, sa transmita si ultimele date necesare Ministerului Finantelor, in vederea definitivarii bugetului pentru anul viitor.

"Va rog pe absolut toti sa ne concentram pe problemele de finantare si de bugetare. Din pacate, nu avem inca bugetul, s-au lungit alegerile, chiar daca unii nu-si aduc aminte ca s-au opus. Sper sa nu se lungeasca mult prea mult si zona de consultari si de numire a noului Guvern. Nu putem sa venim cu bugetul. In Parlament, sigur, putem sa-l trimitem, dar la inceputul anului avem consultari cu partenerii nostri internationali, comisiile de specialitate in ianuarie si, probabil, undeva dupa 20 ianuarie Parlamentul in sesiune extraordinara pentru aprobarea bugetului", a spus Ponta.

El a asigurat ca majorarea salariilor cu 7,5% de la 1 decembrie este acoperita, dar ca pentru luna ianuarie este prevazut, prin lege, ca institutiile sa dispuna de 1/12 din bugetul anului 2012 si a explicat astfel ca anumite acte normative, a caror aplicare a fost amanata pentru anul viitor de Guvernul Boc, nu vor putea fi puse in aplicare in lipsa unui buget aprobat.

"Asta inseamna ca o mare parte din actele normativ amanate de catre Guvernul Boc nu pot sa-si produca efecte decat in momentul in care avem buget si, aici, vorbesc si de anumite lucruri care tin de salarii, vorbesc de taxa auto, de toate celelalte pe care Guvernul Boc le-a amanat pentru 31 decembrie 2012, avand o premonitie ca nu va mai fi domnia sa atunci", a aratat premierul.