Basescu nu semneaza memorandumul cu FMI, din cauza accizei la carburanti. Voinea: Amanarea acordului ar avea ca efect cresterea costurilor de imprumut
UPDATE Presedintele Traian Basescu a anuntat, luni seara, ca a decis sa nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenti la carburanti. Pe fondul declaratiilor presedintelui, premierul Victor Ponta a comentat ca Romania nu mai are, practic, acord cu FMI si CE.
"Am decis sa nu aprob acest memorandum, pentru ca pe pagina a treia este facuta mentiunea, la obligatiile pe care le asuma Guvernul, majorarea accizei la carburanti", a afirmat Traian Basescu, citat de Mediafax.
Presedintele a precizat ca nu isi va asuma aceasta masura pe care o considera "antieconomica, impotriva intereselor Romaniei si a sanselor de relansare economica".
"Nu voi semna memorandumul si vreau sa avertize si Guvernul si Parlamentul sa renunte la minciuna, pentru ca neaplicarea acestei taxe se recupereaza prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde de lei la Ministerul lui Dragnea si am mai vazut eu un excendent de resursa pus la plata excedentului datoriei. Ar insemna 2,1 miliarde dintr-o singura privire", a sustinut Basescu.
El a mentionat ca, legal, documentul nu poate fi inaintat, pentru ca este un acord international si este obligatorie aprobarea de catre presedinte.
Presedintele Basescu a mai precizat ca a informat FMI in legatura cu pozitia sa fata de problema accizei la carburanti, el mentionand ca la vizita delegatiei Fondului din ianuarie se poate renegocia acest punct.
"Eu am informat Fondul cu privire la pozitia mea" in legatura cu acciza la carburanti", a spus Basescu, in declaratia de presa sustinuta la Palatul Cotroceni.
Presedintele a mentionat ca este pentru prima data cand refuza semnarea unui memorandum negociat de Guvern, dar si Guvernul trebuie sa recunoasca faptul ca a negociat fara sa aiba un mandat aprobat de el.
In memorandumul convenit cu FMI se afirma : "Pentru a atinge tinta de deficit, vom implementa masuri aditionale. Incepand din 2014, inflatia va fi adaugata ca un element in formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanti vor fi de asemenea majorate cu 7 euro centi pe litru".
In luna noiembrie, premierul Victor Ponta afirma ca Guvernul va mentine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro centi la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI si CE, iar presedintele Traian Basescu a semnat "acordul" cu aceste institutii desi putea sa nu semneze.
Premierul se referea insa atunci la noul acord cu FMI, nu la memorandumul care survine primei misiuni de evaluare din noul acord.
Amanarea acordului cu FMI ar putea avea ca efect cresterea costurilor de imprumut ale statului
Discutarea in board-ul FMI a scrisorii de intentie si a memorandumului de politici economice incheiate cu autoritatile romane, programata pentru luna decembrie, va fi amanata intrucat documentele trebuie sa contina si semnatura presedintelui tarii.
Acordul este in vigoare, insa board-ul FMI nu va mai discuta pe 18 decembrie, asa cum era programat, scrisoarea de intentie si memorandumul cu Romania, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, potrivit Mediafax.
Voinea a afirmat ca o astfel de situatie poate avea ca efect cresterea costurilor de imprumut ale statului.
Ilie Sarbu (PSD): “Basescu e iresponsabil, se apropie de dementa”
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, a declarat, luni seara, ca presedntele Traian Basescu "este iresponsabil, se apropie de dementa", dar ca trebuie sa inteleaga faptul ca, "indiferent ce-ar face, popular n-o sa mai fie niciodata decat daca ramane in Partidul Popular".
"E iresponsabil, se apropie de dementa si lucru asta nu e bun. Nu avem nevoie de asta. Avem nevoie de liniste, suntem in perioada sarbatorilor, acum ne confruntam pe buget, ca nu vrea Basescu buget, acordul cu FMI, ca nu vrea Basecu acord cu FMI. Maine ce nu mai vrea? Nu mai vrea sa traim, si atunci noi suntem de acord?", a declarat Ilie Sarbu.
Intrebat despre faptul ca presedintele Basescu invoca problema accizei la carburanti, Ilie Sarbu a spus ca "problema mare a presedintelui e alta".
"Problema mare a presedintelui e alta. Asta trebuie sa vedem noi, ce se intampla cu presedintele in ultima perioada. Cred ca are o alta problema", a adaugat Sarbu fara a face alte precizari. El a mai spus ca acciza este doar "un motiv".
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS