Basescu: Nu mi-e mila de Isarescu ca a platit impozitul, pentru ca le stie pe toate, dar spune numai parti
Presedintele Traian Basescu a declarat joi ca nu ii este mila ca guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a platit un impozit mare, pentru ca acesta "le stie pe toate, dar spune numai parti din ce stie", mentionand ca s-a "enervat" pe fostul premier, transmite Mediafax.
"M-am enervat pe el, nu l-am auzit pe guvernator spunand: «Domnule Ponta, nu introduce 35 de taxe noi, ca sufoca economia, peste trei ani nu va putea creste economia cum trebuie». Nu mi-e mila ca a platit impozitul, pentru ca le stie pe toate, dar spune numai parti din ce stie", a spus Basesc, la B1TV.
Basescu a mai spus, referindu-se la Mugur Isarescu: "Daca tot are de facut observatii, sa le faca pe toate".
Presedintele a mai precizat ca guvernatorul ar trebui sa spuna ce se va intampla peste trei ani, dar si faptul ca actuala crestere economica este rezultatul masurilor luate de Emil Boc.
Guvernatorul BNR spune ca fiscalitatea este chiar mai impovaratoare decat in urma cu doi ani si a dat ca exemplu, in lei vechi, suma pe care firma la care este actionar a trebuit s-o achite la stat intr-un singur trimestru, adaugand ca ajustarea fiscala si externa trebuia sa fie suportata de cineva.
"Nu mi-am schimbat parerea ca este greu sa faci afaceri in Romania. Mi se pare chiar mai greu. Parca nu s-a usurat. Intr-un trimestru am platit 3 miliarde de lei vechi catre stat. Mi se pare chiar prea mult, poate ca este o perceptie si poate ca sunt subiectiv. Dar nici chiar asa. Una-doua, ba impozit pe aia, ba pe profit, poate ne usureaza acum cu profitul neinvestit. Cand mi-a zis cat trebuie sa plateasca firma impozitul pe profit aproape ca i-am inchis telefonul in nas contabilului", a afirmat marti guvernatorul Mugur Isarescu.
Oficialul BNR crede ca aceste nemultumiri au ajuns si la Guvern si spera ca atat scutirea de impozit pe profitul reinvestit, cat si reducerea CAS sa dea o gura de oxigen mediului de afaceri.
Isarescu spune ca prin relaxarea politicii fiscale se va scoate la lumina o parte din economia gri, inclusiv locurile de munca la negru, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra bugetului, asa cum s-a intamplat si in 2000, cand a fost redus impozitul pe profit de la 40% la 25%, iar incasarile s-au dublat.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS