Se ieftinesc convorbirile telefonce în țară și în țările UE. Cu cât scad prețurile de la 1 ianuarie 2020
Telefon, smartphone
Operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor de 0,76 eurocenţi/minut, în scădere cu 10% faţă de tariful actual, începând cu 1 ianuarie 2020, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Această măsură de reglementare a fost deja consultată cu industria din România şi a primit şi avizul Comisiei Europene, precizează instituţia.
Tariful de terminare este prețul plătit de un furnizor de servicii de telefonie operatorului în rețeaua căruia este terminat apelul efectuat de propriii utilizatori. Acest cost se regăsește în tariful perceput celor care folosesc rețelele de telefonie mobilă.
Stabilirea tarifului la 0,76 eurocenţi/minut este o măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020.
Potrivit sursei citate, noul tarif va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie: Lycamobile S.R.L., Orange România S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. şi Telekom Romanian Mobile Communications S.A.
Tariful de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.
Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile naţionale, pentru apelurile iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), dar şi pentru apelurile iniţiate din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.
Măsurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile au fost consultate la nivel naţional în perioada august - septembrie 2019, agreate cu industria din România în luna octombrie şi notificate Comisiei Europene, BEREC şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
În data de 15 noiembrie 2019, Comisia Europeană a comunicat ANCOM că nu are observaţii faţă de măsura propusă. În urma parcurgerii procesului de consultare naţională şi europeană, ANCOM a comunicat la sfârşitul lunii noiembrie deciziile furnizorilor. Deciziile sunt disponibile pe pagina de internet a ANCOM.
.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS