Noi tarife la convorbirile telefonice în țările UE. Decizia intră în vigoare din 15 mai
Telefon, smartphone
Un nou tarif maxim se va aplica, din 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul UE, iar operatorii de telecomunicaţii sunt obligați să informeze consumatorii cu privire la noile plafoane tarifare, informează CE.
Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în alt stat din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (plus TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (plus TVA), a anunţat luni Comisia Europeană.
Normele se vor aplica din 15 mai în toate cele 28 de ţări ale UE şi, în curând, şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adică doar pentru clienţii privaţi. Clienţii comerciali nu fac obiectul acestei reglementări a preţurilor, având în vedere faptul că mai mulţi furnizori au oferte speciale, deosebit de atractive pentru clienţii comerciali, informează Executivul comunitar.
Noile norme privind apelurile internaţionale abordează discrepanţele tarifare semnificative care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o reţea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel naţional, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE îl depăşeşte de peste două ori pe cel al unui SMS naţional. În unele cazuri, tariful standard al unui apel în interiorul UE poate fi de până la zece ori mai mare decât tariful standard al apelurilor naţionale.
Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicaţiilor, un proces menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicaţii electronice şi să consolideze rolul Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC).
"Plafoanele tarifare pentru apelurile efectuate în interiorul UE reprezintă un exemplu concret al impactului semnificativ pe care piaţa unică digitală îl are asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Prin construirea pieţei unice digitale, au fost create de fapt 35 de noi drepturi şi libertăţi digitale. În ansamblu, noile norme în domeniul telecomunicaţiilor vor permite UE să răspundă nevoilor tot mai mari în materie de conectivitate ale cetăţenilor europeni şi să stimuleze competitivitatea UE", a declarat vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip.
Un nou sondaj Eurobarometru privind apelurile internaţionale arată că patru din zece respondenţi (42%) au contactat o persoană dintr-o altă ţară a UE în ultima lună. 26% dintre respondenţi au declarat că utilizează o reţea de telefonie fixă, un telefon mobil sau sistemul de mesagerie telefonică (SMS) pentru a lua legătura cu o persoană din altă ţară a UE.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS