Vanzarile ziarelor romanesti au scazut in ultimul trimestru din 2012
Vanzarile ziarelor romanesti au continuat sa scada in perioada octombrie-decembrie 2012 - un trend descendent raportat inca de la inceputul anului trecut -, cifrele de vanzare fiind mai mici decat in perioada similara din 2011.
Potrivit datelor furnizate de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT), pentru perioada octombrie - decembrie 2012, presa cotidiana centrala, mai ales cea quality, a inregistrat scaderi ale vanzarilor fata de aceeasi perioada a anului precedent, scrie Mediafax.
Pozitia de lider in categoria quality este detinuta de cotidianul Romania libera, editat de Media Gamma Publishers. Romania libera a avut, in medie, vanzari pe aparitie de 27.333 de exemplare in octombrie, in scadere fata de luna octombrie 2011, cand inregistra 37.722 de copii. In noiembrie anul trecut, Romania libera a avut, in medie, vanzari pe aparitie de 24.795 de copii, fata de 37.238 in noiembrie 2011, iar in decembrie - 22.986 de exemplare, fata de 36.388 in decembrie 2011.
Pozitia a doua a clasamentului este ocupata de Jurnalul National, editat de Intact Publishing. Astfel, in luna octombrie 2012, Jurnalul National a avut o medie de vanzari pe aparitie de 19.012 exemplare (24.557 in octombrie 2011), pentru ca in luna urmatoare, media de vanzari sa scada la 18.222 de exemplare (26.563 in noiembrie 2011). In ultima luna a celui de-al treilea trimestru, Jurnalul National a inregistrat o medie de vanzari pe aparitie de 17.409 exemplare (21.227 in decembrie 2011).
In topul ziarelor quality urmeaza, pe locul al treilea, cotidianul Evenimentul zilei, editat de Editura Evenimentul Zilei si Capital, care a inregistrat vanzari in usoara scadere fata de perioada similara din 2011. Astfel, pentru luna octombrie 2012, Evenimentul zilei a avut o medie de vanzari pe aparitie de 15.070 de exemplare (15.076 in octombrie 2011), in noiembrie - 14.045 de exemplare (14.867 in noiembrie 2011), iar in decembrie - 14.103 exemplare (15.230 in decembrie 2011).
Adevarul, editat de Adevarul Holding, ocupa pozitia a patra, in scadere fata de perioada similara a anului precedent. Astfel, Adevarul a inregistrat in luna octombrie 2012 o medie de vanzari de 14.105 exemplare, in scadere comparativ cu luna octombrie 2011, cand inregistra o medie de vanzari de 27.762 de copii. In noiembrie, media de vanzari a cotidianului Adevarul a crescut usor fata de octombrie, la 14.399 de exemplare (in scadere insa fata de aceeasi luna a anului 2011, cand afisa o medie de vanzari de 24.708 de copii). In decembrie 2012, media de vanzari a cotidianului Adevarul a crescut fata de luna precedenta la 14.638 de copii (comparativ cu 26.633 de copii reprezentand media de vanzari in decembrie 2011).
In randul tabloidelor, Click!, editat de Adevarul Holding, este lider de vanzari si a raportat, in octombrie 2012, o medie de vanzari de 129.525 de exemplare (153.403 in octombrie 2011), in noiembrie, de 144.607 exemplare (157.346 in noiembrie 2011) si in decembrie, de 139.440 de exemplare (153.031 in decembrie 2011).
Pe pozitia a doua in topul vanzarilor pe piata tabloidelor si a cotidianelor in general se situeaza Libertatea, publicatie editata de trustul Ringier Romania. Libertatea a avut o medie de 98.872 de exemplare vandute pe aparitie in octombrie (96.863 in octombrie 2011), 88.225 de exemplare in noiembrie (93.813 in noiembrie 2011) si de 84.512 exemplare in decembrie (100.232 in decembrie 2011).
In ceea ce priveste cotidianele sportive, Gazeta Sporturilor, editata de Convergent Media (parte a grupului Intact), a inregistrat o medie de vanzari pentru luna octombrie de 35.549 de exemplare (33.796 in octombrie 2011), cu 32.357 de exemplare in noiembrie (33.336 in noiembrie 2011) si 25.535 de exemplare in decembrie (32.769 in decembrie 2011).
Pe acelasi segment, cotidianul sportiv Pro Sport, editat de Mediafax Group, a avut, in octombrie 2012, o medie de vanzari de 18.802 copii (26.062 in octombrie 2011), pentru ca in noiembrie cotidianul sportiv sa inregistreze o medie de vanzari de 16.507 exemplare (24.629 in noiembrie 2011), iar in decembrie, de 14.570 de exemplare (25.374 in decembrie 2011).
La capitolul publicatii financiare, cotidianul Ziarul Financiar, editat de Mediafax Group, a avut o medie lunara de vanzari pe aparitie, pentru octombrie 2012, de 8.427 de exemplare, pentru noiembrie, de 8.639 de copii, si pentru decembrie, de 7.739 de exemplare.
Pe acelasi subiect: