Stațiunile fantomă de la Marea Neagră. Turiștii nu au revenit pe litoralul bulgăresc, renumit pentru viaţa de noapte şi plajele aglomerate
Litoral, vacanta, turism
Sunny Beach, cea mai mare staţiune turistică de pe litoralul Bulgariei, renumită pentru viaţa sa de noapte şi plaja aglomerată, este ca un oraş fantomă, transmite Reuters.
După ce pandemia de coronavirus a închis graniţele, a blocat la sol avioanele şi a forţat oamenii să stea acasă, doar o mână de turişti fac plajă în mijlocul sutelor de umbrele nedesfăcute şi şezlonguri neatinse de pe cei cinci kilometri de plajă.
"Nu îmi amintesc de o situaţie similară. Dacă vom fi pe zero în acest an va fi super bine", apreciază Rumen Monchev, proprietarul unui hotel din Sunny Beach.
Monchev spune că a redus preţurile, a investit în ecrane de plastic care să separe mesele şi a angajat un 'COVID-19 sheriff' care să se asigure că hotelul său este un loc sigur în contextul pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, din cei 160 de turişti unguri pe care Rumen Monchev îi aştepta săptămâna trecută, au venit doar 33.
Turismul este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă un loc de muncă pentru mii de persoane în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană.
Pentru a mai salva ceva din sezonul estival, Guvernul de la Sofia a oferit subvenţii pentru zborurile charter şi a redus tarifele de concesionare, astfel încât operatorii plajelor să poată oferi şezlonguri mai ieftine şi să ţină litoralul sigur şi dezinfectat.
Bulgaria şi-a deschis graniţele pentru turiştii din majoritatea statelor europene încă de la începutul lunii iunie. Cu toate acestea, pandemia a redus cu 35% numărul zborurilor charter programate pentru Varna şi Burgas în sezonul estival din acest an, comparativ cu 2019. O scădere similară este aşteptată în cazul zborurilor regulate, a subliniat ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova.
Peste nouă milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria anul trecut, iar Angelkova miza pe o creştere de 10% în 2020.
"Ne aşteptam la cea mai bună vară înregistrată vreodată. Din păcate, acest lucru nu mai este valabil. Să sperăm că putem relansa sezonul din iulie şi să începem să construim de acolo", a spus Nikolina Angelkova, potrivit Agerpres.
În prezent, aproximativ 60-70% din hotelurile de la Sunny Beach şi Nisipurile de Aur intenţionează să deschidă în zilele următoare, mizând pe reluarea zborurilor charter din Olanda şi Germania la finele acestei săptămâni.
"Am încetat de mult să mă mai uit la rezervări. Suntem cu toţii în standby", spune Teodor Pastarmadzhiev, preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Hoteluri din Sunny Beach.
Pastarmadzhiev speră că luna viitoare vor fi ridicate restricţiile de călătorie pentru pieţele cheie, cum sunt Marea Britanie, Rusia şi Ucraina, iar amatorii de vacanţe vor începe să revină în masă în luna august.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS