Spania a fost vizitată de un număr record de străini în 2019, aproape dublu față de populația țării. Este a doua cea mai vizitată țară din lume
Valencia, Spania
Numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,7 milioane - al şaptelea an consecutiv de creştere a numărului de turişti, a anunţat ministrul Industriei şi Turismului, Reyes Maroto.
Sosirile turiştilor au crescut anul trecut cu 1%, comparativ cu 2018. "Suntem optimişti în privinţa evoluţiilor din acest an, deoarece avem un sector turistic solid şi consolidat, capabil să facă faţă dificultăţilor", a afirmat Maroto.
Anul trecut au venit mai mulţi vizitatori din Asia şi SUA, compensând declinul din Marea Britanie şi Germania, ţările de unde veneau cei mai mulţi turişti în Spania.
Atragerea vizitatorilor din alte state va fi una din priorităţile Ministerului Turismului, alături de eforturile de a avea turişti tot timpul anului, nu numai în sezonul de vară, a declarat Maroto.
Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproape 12% la Produsul Intern Brut.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS