Radisson, cel mai mare hotel de cinci stele din tara, trece pe profit dupa 4 ani de pierderi
Sursa foto: Radissonblu.com/hotel-bucharest
Bucuresti Turism, compania care detine hotelul Radisson din Bucuresti, cea mai mare unitate de cazare de cinci stele din tara, a trecut in 2013 pe profit dupa ce in fiecare an de la deschidere, in toamna lui 2008, a inregistrat pierderi, reiese din datele comunicate Bursei.
Cifra de afaceri a Bucuresti Turism, firma care detine Radisson, a scazut usor, la 116,3 milioane de lei in 2013, de la 118,5 milioane de lei in 2012, noteaza Mediafax. Firma a trecut insa pe profit, respectiv 5,7 milioane de lei, in valoare neta, dupa ce in fiecare an de la infiintarea sa, in 2008, a inregistrat pierderi.
Pentru anul in curs, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli, compania si-a propus venituri de peste 121 de milioane de lei si un profit net de 14,2 milioane de lei.
In decembrie, anul trecut, actionarii Bucuresti Turism au aprobat transformarea a 165 de apartamente din complexul de apart hoteluri Centre Ville intr-un hotel care va opera sub brandul Park Inn by Radisson, nou intrat pe piata romaneasca. Bucuresti Turism si-a propus sa investeasca in acest an 3,7 milioane de euro in amenajarea hotelului. Complexul Centre Ville cuprinde 294 de apartamente, spatii comerciale si un cazino.
Cu 424 de camere, Radisson Blu este cel mai mare hotel de cinci stele din Romania.
Sub brandul Park Inn by Radisson opereaza 140 de hoteluri din SUA, Canada, Europa, Orientul Mijlociu si Africa.
Radisson, Radisson Blu si Park Inn fac parte din familia de branduri Carlson Hotels si Rezidor Hotel Group, in care se mai regasesc brandurile Country Inns&Suites By CarlsonSM, Park Plaza si Missoni Hotels.
Actionarul majoritar al Bucuresti Turism este parte a grupului israelian Elbit Medical Imaging (EMI), prezent in Romania si prin firma Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Dambovita Center (Casa radio). La randul sau, EMI este controlat de Europe Israel Ltd.
Pe acelasi subiect: