Primăria din Roma și Biserica se ceartă pe banii din Fontana di Trevi. Turiștii aruncă în fântână 1,5 mil. euro anual
Fontana di Trevi
O dispută a izbucnit între primăria Romei şi Biserica Romano-Catolică cu privire la destinaţia monedelor recuperate din Fontana di Trevi, una dintre cele mai faimoase atracţii turistice ale Romei, în care turiştii aruncă câte o monedă, pentru ca, potrivit legendei, să se poată întoarce în "cetatea eternă", informează BBC.
În fiecare an, circa 1,5 milioane de euro sunt strânşi din celebra fântână şi oferiţi, în mod tradiţional, unei organizaţii caritabile catolice care îi ajută pe nevoiaşi, potrvit Agerpres.
Mai nou însă, Virginia Raggi, primarul oraşului, doreşte ca această sumă să ajungă la infrastructura sever afectată a oraşului, deşi organizaţia catolică Caritas, beneficiara de până acum a sumei, susţine că schimbarea destinaţiei banilor îi va lovi pe cei săraci.
"Nu am prevăzut acest rezultat", a declarat Benito Ambarus, directorul Caritas, pentru Avvenire, ziarul oficial al conferinţei episcopilor catolici italieni. "Încă sper că nu va fi final", a precizat el.
În ediţia de sâmbătă, ziarul a publicat un articol critic despre această iniţiativă a primăriei, cu titlul sugestiv "Banii luaţi de la cei mai săraci".
Pe de altă parte, consilierii municipali au aprobat schimbarea, prevăzută să se producă în luna aprilie.
Cu toate acestea, numeroşi italieni şi-au manifestat dezaprobarea faţă de idee, cerând consiliului municipal să-şi reconsidere poziţia, a informat agenţia de presă Ansa.
Raggi a devenit primarul Romei în 2016, după ce a candidat din partea Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), însă popularitatea ei a scăzut în urma eşecului de a aborda problemele presante ale oraşului.
În luna octombrie, mii de protestatari s-au adunat în faţa primăriei, nemulţumiţi că Raggi nu a făcut nimic pentru a rezolva problema deşeurilor necolectate sau a drumurilor pline de gropi.
Fontana di Trevi, cu o istorie de aproape 300 de ani, este vizitată anual de milioane de de turişti.
Tradiţia aruncării monedelor a fost făcută celebră de piesa lui Frank Sinatra "Three Coins in the Fountain" din comedia romantică cu acelaşi nume din 1954.
Fântâna a apărut, de asemenea, şi în filmul "La Dolce Vita", în care actriţa Anita Ekberg se plimbă prin apa sa într-o rochie neagră, fără bretele.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS