Arterele de circulatie din jurul Colosseumului din Roma au devenit zone pietonale |
||
Noul primar al Romei, Ignazio Marino, a decis interzicerea accesului auto, cu exceptia mijloacelor de transport public, in jurul Colosseumului. Hotararea a fost luata in scopul protejarii acestui monument simbolic roman, aflat in stare avansata de degradare din cauza prafului si poluarii, scrie Corriere della Sera. Din 3 august, accesul autovehiculelor nu mai este permis pe strazile Merulana si Labicana, in jurul Colosseumului. Noul primar considera masura "inceputul unui vis" si vorbeste de "o revolutie majora" in orasul Roma. "In cazul in care Colosseumul ar fi fost la Londra sau Paris, cine ar fi acceptat sa fie folosit ca centru al unui sens giratoriu?", a intrebat retoric Marino, intr-o declaratie facuta pentru BBC. "Zona Forumurilor Romane trebuie sa fie zona pietonala", a insistat el, desi masura probabil va fi contestata pentru ca va ingreuna si mai mult traficul intens din Roma. De la interdictia de circulatie sunt exceptate mijloacele de transport in comun, autoturismele riveranilor si vehiculele inchiriate inclusiv cu soferi. 4 august 2013 08:00 |