• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Nivelurile superioare ale Colosseumului din Roma vor putea fi vizitate, pentru prima dată în 40 de ani

Nivelurile superioare ale Colosseumului din Roma vor putea fi vizitate, pentru prima dată în 40 de ani

Cele mai înalte niveluri ale Colosseumului din Roma vor fi redeschise pentru public din 1 noiembrie, după 40 de ani, a anunţat, marţi, ministrul Culturii, Dario Franceschini.

Nivelul al cincilea al afiteatrului era odată rezervat celor fără drepturi, plebeilor, care veneau să-i vadă pe gladiatori luptându-se cu animalele. 
 
"Este o panoramă încredibilă de pe Colosseumul roman, pe care vizitatorul şi-o va reaminti ca pe unul dintre cele mai frumoase lucuri pe care le-a văzut în viaţa sa", a declarat, marţi, ministrul culturii din Italia Dario Franceschini, în timpul unei prezentări pentru jurnalişti.
 
Vizitatorii vor face rezervări pentru tururi ghidate. Un grup va fi format din maximum 25 de persoane pentru un tur. Ei vor vedea pentru început un coridor foarte bine păstrat între al doilea nivel şi al treilea etaj, unde se mai văd urme ale grupurilor sanitare, a spus Rossella Rea, directorul Colosseumului.
 
Turul va continua la al treilea nivel, unde stătea clasa de mijloc, şi la al patrulea, unde comercianţii şi mici burghezi se bucurau de spectacolul sângeros.
 
Primul nivel era rezervat împăratului şi senatorilor.
 
Terminat în anul 80 după Christos, Colosseum a fost cel mai mare anfiteatru construit în timpul imperiului Roman. Cu o înălţime de 48,4 metri, amfiteatrul putea găzdui 80.000 de spectatori.
 
Prima fază a procesului de restaurare a fost terminată în iulie 2016.

4 octombrie 2017 10:54
Modifică setările cookies