Ministrul Turismului promite vouchere de vacanță “pentru toți cetățenii”, din 2018
Turism, Transilvania
Toţi cetăţenii vor primi vouchere de vacanţă până în martie-aprilie anul viitor şi sunt, deja, instituţii care au acordat aceste vouchere, a declarat luni, la Sinaia, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, se arată într-un comunicat al ministerului de resort.
"Începând cu 2018 sunt prevăzuţi şi banii pentru voucherele de vacanţă. Vă anunţ că în bugetul anului 2018 există filă separată pentru acest lucru. Toţi cetăţenii le vor primi până în martie-aprilie, dar deja sunt instituţii care au acordat aceste vouchere de vacanţă', a precizat ministrul Turismului, potrivit Agerpres.
Una dintre problemele dezbătute la Sinaia a fost cea a strategiei comune de dezvoltare a zonei schiabile. În context, Mircea Dobre a vorbit despre turistul integrat arătând că acesta trebuie să aibă acces la toate pârtiile de ski cu un singur skipass chiar dacă există domeniu de stat şi domeniu privat.
"Cred că trebuie să ne gândim la un turism integrat, astfel încât, cu un singur skipass, turistul să aibă acces pe toate pârtiile de schi. Chiar dacă există domeniu de stat şi domeniu privat, ar trebui să avem o colaborare între toate părţile. Trebuie să lăsăm orgoliul la o parte, indiferent de coloratura politică, pentru că discutăm despre turism. Vreau să discutăm deschis şi să existe un dialog între tot ce înseamnă stat şi privat. Eu personal cred că s-ar putea găsi soluţii pentru a avea un singur skipass pe toată suprafaţa judeţului Prahova. Probabil vom avea aceeaşi discuţie şi cu colegii de la Braşov, la întâlnirea de mâine (marţi, n.r.)", a declarat ministrul citat.
Întâlnirea de lucru, prilejuită de comandamentul de iarnă pentru sezonul 2017-2018 a fost organizată de ANPC, gazda întâlnirii fiind primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea. Întâlnirea a avut loc la Cazinoul din Sinaia, obiectiv turistic reprezentativ pentru infrastructura de agrement a staţiunii de pe Valea Prahovei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS