Londra cauta "primar" pentru viata de noapte. Multe localuri si-au inchis portile, iar fenomenul are consecinte insemnate asupra economiei
Viata de noapte din Londra este in declin, iar primarul metropolei britanice, Boris Johnson, a angajat o echipa specializata in "clubbing", pentru a gasi solutii pentru dinamizarea si pastrarea vietii de noapte a orasului, relateaza 20minutes.ch.
In ultimii ani, multe localuri si-au inchis definitiv portile, fenomen cu consecinte insemnate asupra economiei si a ofertei culturale.
Printre propunerile grupului se numara infiintarea unui post pentru un specialist, numit primar de noapte, scrie Fact Magazine.
Ideea nu este insa noua. Exemple sunt mai multe orase din Olanda si chiar Parisul.
Specialistul ar trebui sa intareasca legaturile dintre baruri, cluburi, sali de concerte si autoritati, avand ca sarcina sa discute problemele legate de nightlife, cum ar fi poluarea sonora, criminalitatea sau comportamentele anti-sociale.
Printre ideile avansate figureaza si imbunatatirea colaborarii dintre administratorii si proprietarii de cladiri.
De exemplu, daca un club se afla in apropierea unor locuinte, el trebuie sa fie bine izolat fonic pentru a nu deranja vecinii. Daca, dimpotriva, un imobil se construieste dupa deschiderea unui club sau a unei sali de concerte, locuintele trebuie adaptate din punct de vedere fonic.