Cea mai veche companie aeriană din lume a împlinit 100 de ani. Primul zbor intercontinental a durat 55 de zile. Azi, zboară cu combustibil din ulei reciclat și îl are pilot pe însuși regele țării
KLM, Schiphol
Compania aeriană olandeză KLM a operat, în 2018, peste 1.500 de zboruri pentru care a utilizat biocombustibil, iar la nivel mondial a transportat 34,1 milioane de pasageri, arată datele operatorului.
KLM Royal Dutch Airlines a sărbătorit pe 7 octombrie 2019 un secol de înfiinţare, fiind cea mai veche companie aeriană din lume care operează sub numele său iniţial.
Potrivit oficialilor companiei, pe durata anului trecut, peste 1.500 de zboruri KLM au fost alimentate cu biocombustibil, în timp ce 9,4 milioane de sandvişuri produse sustenabil au fost servite pe rutele europene, scrie Agerpres.
Ţinta operatorului aerian olandez este ca, până în anul 2030, să reducă deşeurile cu 50%. De altfel, informaţiile oferite de companie arată că tapiţeria scaunelor noii clase World Business Class KLM este realizată din uniformele reciclate ale însoţitorilor de zbor.
Oficialii companiei au anunţat, totodată, că, alături de SKyNRG şi SHV Energy, va fi dezvoltată prima fabrică din Europa specializată în producţia de biocombustibil pentru industria aeronautică. Fabrica va fi construită în localitatea Delfzijl (Olanda) şi ar urma să fie inaugurată în anul 2022.
De asemenea, KLM are în plan să contribuie la cercetarea TU Delft într-un concept de zbor inovator cunoscut sub numele de "Flying-V", care cuprinde o abordare cu totul diferită a designului aeronavelor, pentru susţinerea unui zbor sustenabil pe distanţe lungi, în viitor.
KLM a fost fondată în anul 1919 de Albert Pesman şi a operat primul zbor pe 17 mai 1920, de la Croydon, Londra, la Amsterdam, la bordul aeronavei aflându-se doi jurnalişti britanici şi o scrisoare de la primarul Londrei către omologul săi din Amsterdam.
Primul zbor intercontinental KLM a decolat pe 1 octombrie 1924 din Amsterdam cu destinaţia Jakarta. Călătoria a durat 55 de zile şi a avut 21 de opriri.
În prezent, compania aeriană oferă pasagerilor zboruri directe către 162 de destinaţii, cu o flotă de peste 214 de aeronave. KLM, care a fuzionat în 2004 cu Air France, are peste 33.000 de angajaţi în întreaga lume.
Pilotul "regal"
Regele Olandei, Willem Alexander, a dezvăluit, acum câțiva ani, că îi place să piloteze, incognito, avioane comerciale. Cam de două ori pe lună, monarhul olandez pilotează avioane KLM, alături de căpitanul Maarten Putman. Obișnuit în viața de zi cu zi cu apelativele regale, în echipa de la KLM colegii i se adresează simplu cu Alex.
Și deși încearcă să-și ascundă identitatea, uneori pasagerii îl recunosc după voce când le vorbește la microfon. De câteva ori, copiii au venit în cockpit pentru a sta de vorbă cu pilotul „regal”.
Cei care zboară cu avioane pilotate de Regele Willem Alexander nu au de ce să-și facă griji. De 21 de ani pilotează avioane ale companiei naționale aeriene, fără ca pasagerii să știe. Și deși în 2013 a urcat pe tronul țării, nu a renunțat la această pasiune și încă mai pilotează curse spre orașe din Marea Britanie, Germania și Norvegia.
Compania este membru al Alianţei SkyTeam Alliance, care are 20 de companii aeriene membre şi o reţea comună de 1.063 de destinaţii în 173 de ţări. La ora actuală, Grupul Air France - KLM transportă aproape 100 de milioane de pasageri pe an.
Operatorul aerian este primul din lume care trimite notificări şi cartea de îmbarcare pe Whatsapp, Facebook, Messenger, Twitter şi WeChat, având peste 25 de milioane de fani şi urmăritori pe diverse platforme de socializare şi mai mult de 250 de agenţi care se ocupă de interacţiunea companiei în mediul online.
KLM a revenit să opereze zboruri din România în urmă cu 20 de ani, după câteva perioade de pauză. Primul zbor Bucureşti - Amsterdam, operat de KLM, datează din urmă cu 54 de ani şi a avut loc pe data de 31 martie 1965.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS