Bulgaria este câştigătoarea turismului în regiune, atrăgând jumătate din turiştii care mergeau în Turcia sau Grecia, cu reduceri de 30%
            Litoral Bulgaria, turism
                        
            Bulgaria a atras, în ultimele două luni, 50% dintre turiştii care în mod normal mergeau în Turcia sau în Grecia, deoarece este cea mai permisivă destinaţie pentru turiştii români, reiese dintr-o analiză realizată de agenţia de turism Travel Planner.         
        
	”Bulgaria a reuşit, în ultimele două luni, să atragă 50% dintre turiştii care în mod normal mergeau în Turcia sau în Grecia”, reiese din analiza realizată de Travel Planner.
	Pe această destinaţie s-a coagulat un nucleu de turişti cu venituri medii şi peste medie care sunt dispuşi să cheltuiască mai mult pentru că sunt obişnuiţi cu calitatea din Grecia şi Turcia.
	”Cei care merg în Turcia şi în Grecia de obicei caută acum hoteluri în Bulgaria, deoarece este cea mai permisivă destinaţie pentru turiştii români, nu solicită testele PCR, nu trebuie să stai în carantină la întoarcere pentru că nu s-a reportat niciun caz de covid-19 pe litoralul bulgăresc şi reprezintă una dintre cele mai sigure destinaţii europene. Piaţa s-a schimbat destul de mult, iar cele mai căutate sunt hotelurile de calitate. Turiştii care merg acum în Bulgaria sunt mai pretenţioşi, cu venituri de la medie în sus, şi caută hotelurile de 5 stele, de lanţ, cele de 4 stele sau hotelurile unde au fost mulţumiţi de calitatea serviciilor. Mare parte din clientela din Bulgaria - poate chiar 50% dintre turiştii actuali - nu a mai fost pe litoralul bulgăresc până acum. Pentru că Bulgaria este în general o destinaţie pentru familii, observăm o creştere a segmentului pentru cupluri. Ei constituiau clientela pentru Turcia si Grecia”, a declarat Sebastian Constantinescu, CEO Travel Planner.
Profilul turistului care alege Bulgaria
	În general, turistul care s-a reprofilat pe litoralul bulgăresc are venituri de minim 800-1.000 de euro pe lună, pe membru adult. Face parte dintr-o familie cu cel puţin un copil şi provine din marile oraşe ale României. Pentru vacanţă, este interesat de hotelurile de 4 şi de 5 stele, de lanţ, având în vedere că este prima oară când vine pe litoralul bulgăresc. Turistul este destul de precaut şi preferă să aleagă last minute pentru a reduce cât mai mult riscul de evenimente neprevăzute.
	Deşi stă la all inclusive este dispus să cheltuiască pentru servicii extra la hotel, dar şi pentru ieşiri în oraş, pe mese la restaurantele din staţiune pentru a experimenta tradiţiile culinare locale.
	„Numai în ultimele două luni, am avut parte de peste 1.800 de clienţi care au renunţat la Grecia şi Turcia pentru a veni în Bulgaria în lunile august şi septembrie. În continuare, ne aşteptăm ca acest număr să crească, mai ales că nu sunt puţini hotelierii bulgari care au păstrat calitatea serviciilor, deşi în general există o scădere a calităţii serviciilor datorită acestor reduceri de până la 40%. Cu toate acestea, Bulgaria continuă să aibă un raport calitate-preţ foarte bun. Sunt multe hoteluri de calitate, în regim all inclusive, care aduc aminte de resorturile turceşti”, a mai spus Sebastian Constantinescu.
	În Bulgaria au început să apară resorturi în genul celor turceşti, cu camere mari, cu servicii all inclusive de calitate, precum Reina del Mar din Obzor (5 stele), un proiect care se anunţă foarte ambiţios pentru litoralul bulgăresc.
	În general hotelurile vin cu reduceri last-minute de până la 30-40%. Majoritatea hotelurilor au reduceri de 20-40%, media fiind de 30%.
	”Spre deosebire de Grecia, care nu a mai scăzut tarifele şi nu mai practică reduceri, deoarece cine vrea să meargă, merge. Bulgarii păstrează un grad de ocupare de 40-50%, dar hotelurile populare, cum ar fi cele din lanţul Griffith, ajung până la 70%”, a mai spus CEO-ul Travel Planner.
	Aproape jumătate dintre români nu merg în vacanţă în 2020
	
	Patru din zece români (44%) care aleg să nu meargă în vacanţă în 2020 au afirmat că au luat această decizie pentru că nu se simt în siguranţă din cauza pandemiei, arată un studiu publicat, miercuri, de platforma de anunţuri online OLX.
	Potrivit sursei citate, 38% dintre respondenţi plănuiesc cel puţin un concediu, în acest an, în timp ce 45% aleg să nu meargă în nicio vacanţă, iar 17% nu au luat încă o decizie.
	Întrebaţi de ce aleg să nu călătorească anul acesta, 44% dintre cei chestionaţi au afirmat că nu se simt în siguranţă din cauza pandemiei, 32% au invocat motivele financiare, iar 20% au declarat că le este teamă că pandemia ar putea cauza anularea planurilor şi că s-ar putea confrunta cu zboruri anulate sau graniţe închise.
	Potrivit sursei citate, dintre cei care plănuiesc să călătorească anul acesta, 47% spun că vor merge în două sau trei concedii, 42% aleg să meargă într-o singură vacanţă, 7% susţin că vor merge în peste cinci locuri, în timp ce 4% au ales varianta cu patru sau cinci călătorii.
	În ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă, studiul OLX arată că majoritate românilor preferă să meargă în ţară şi au amintit - în ordinea preferinţelor - muntele, apoi marea. În acelaşi timp, respondenţii au mai ales următoarele posibile destinaţii, în ordinea preferinţelor: ţările din apropierea României, urmate de alte locuri din Europa.
	Chestionaţi în legătură cu tipurile de cazare către care s-ar orienta, 39% aleg pensiunea, 29% un hotel mare cu posibilitatea de a beneficia de un pachet all inclusive, 27% un apartament în regim hotelier, 25% un hotel mediu sau mic, 23% închirierea unor căsuţe sau cabane de lemn, 12% statul la cort şi 7% varianta unei rulote sau a unui camper van.
	Românii care vor merge în concediu, anul acesta, au răspuns şi la întrebări care vizează măsurile de siguranţă, iar rezultatele au fost, în ordine: purtarea măştii de protecţie în interior (75%), folosirea consecventă a dezinfectantului (56%), practicarea distanţării sociale (52%), evitarea călătoriilor în grupuri mari (48%), purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate din exterior (44%), evitarea destinaţiilor populare (42%), purtarea mănuşilor de protecţie (12%) şi fără măsuri de siguranţă (6%).
	În privinţa bugetului alocat pentru concedii, majoritatea românilor afirmă că valoarea se încadrează între 1.001 şi 2.000 de lei, urmaţi de cei care vor aloca de la 2.001 până la 3.000 de lei.
	Când vine vorba despre cele mai sigure mijloace de transport, românii au amintit maşina personală şi rulota sau camper vanul. La polul opus, autocarul, trenul şi avionul au fost catalogate ca fiind mai nesigure. În acest context, întrebaţi când vor călători prima dată cu avionul, 51% dintre respondenţi spun că nu ştiu sau că nu s-au hotărât încă, 22% preconizează că anul viitor, iar 7% că abia peste doi ani.
	OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 10 milioane de vizitatori, potrivit SATI.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS