Proiect turistic de 10 mil. euro pe Vârful lui Roman, lângă Horezu. După finalizare, complexul va avea până la 1.000 de vile, 50 km de pârtii de schi și un campus universitar
Murotti Valley
Doi oameni de afaceri investesc 10 milioane de euro în primă fază într-un nou proiect turistic în zona Vârful Roman (1.850 de metri), situat la aproximativ 17 kilometri de oraşul Horezu.
Potrivit unui comunicat remis presei, Alessio Karkhi şi Nicu Hagivreta, doi oameni de afaceri cunoscuţi pe plan local, au demarat dezvoltarea proiectului turistic Murotti Valley, care va include, în prima fază, 74 de vile cu două, trei şi patru camere, şi o serie întreagă de facilităţi.
În acest moment, este deja operaţională o pârtie de schi cu o lungime de 800 de metri şi o instalaţie de teleschi, o a doua pârtie, cu o lungime de 5.000 de metri şi o instalaţie de telescaun, fiind prevăzută spre predare la finalul lui 2021.
Cele 74 de vile din faza întâi vor fi finalizate în primul trimestru din 2021 (39 de unităţi) şi la finalul lui 2021 (35 de unităţi).
În prima fază a Murotti Valley vor mai fi incluse două restaurante şi un hotel cu spa, piscine şi sală de sport. Toată infrastructura aferentă va fi finalizată, de asemenea, până în primul trimestru al anului viitor.
În ansamblu, Murotti Valley va fi o staţiune turistică integrată, cu un potenţial de până la 1.000 de vile şi cu o multitudine de facilităţi şi opţiuni de petrecere a timpului liber indiferent de anotimp, de la peste 50 de kilometri de pârtii de schi la zonă de magazine, spaţii de închiriere a echipamentelor sportive sau spaţii destinate copiiilor.
"Murotti Valley va reprezenta un concept unic în România şi în regiune şi avem ca obiectiv să dezvoltăm pe termen lung o adevărată staţiune montană, cu multiple facilităţi şi opţiuni de petrecere a timpului liber. Am plecat de la necesitatea unei staţiuni montane integrate în România, o ţară cu extrem de multe resurse atractive, dar cu foarte puţine atracţii turistice din punct de vedere al produselor finite. Vrem să dezvoltăm turismul local şi să aducem la standarde occidentale potenţialul existent, să punem în valoare frumuseţile acestei ţări", a declarat Alessio Karkhi, unul dintre investitorii din cadrul proiectului.
Murotti Valley va oferi de altfel şi un pachet unic în România destinat investitorilor. Astfel, cei care vor achiziţiona o vilă în cadrul proiectului vor avea garantat un randament anual de 7% pe o perioadă de 11 ani, indiferent de perioada de închiriere a locuinţei, urmând să aibă şi un drept de folosinţă de 30 de zile pe an.
"Va fi garantat unul dintre cele mai mari randamente pe cea mai îndelungată perioadă de timp din România, peste proiecte similare amplasate pe litoral sau în unele zone din Bucureşti. Acest fapt denotă atât încrederea în proiect cât şi a angajamentul investitorilor de a duce la bun sfârşit dezvoltarea unui proiect turistic foarte amplu", afirmă Viorel Mohorea project manager din partea SVN Romania, consultantul imobiliar şi agentul exclusiv al proiectului.
Murotti Valley este prevăzut să includă la finalizarea integrală peste 50 de kilometri de pârtii de schi, terenuri de tenis, trasee pentru biciclete, trasee prin pădure, tiroliană, magazine şi spaţii pentru servicii şi închiriere de echipamente sportive, ATV-uri şi snowmobile, piscine în aer liber, domeniu de vânătoare, herghelie, teren de golf, fermă şi un parc pentru copii.
La final, Murotti Valley este prevăzut să includă şi un campus universitar al prestigioasei universităţi din industria ospitalităţii din Laussane, Elveţia, un centru de îngrijire şi de relaxare pentru seniori cât şi o clinică de detoxifiere, în timp ce zona rezidenţială a proiectului are un potenţial de dezvoltare de până la 1.000 de vile.
Cele 74 de vile din prima fază vor avea două, trei şi patru camere şi suprafeţe construite totale cuprinse între 127 de metri pătraţi şi 180 de metri pătraţi, cu terenuri pornind de la 315 metri pătraţi şi două locuri de parcare individuale, şi cu preţuri pornind de la 130.500 de euro + TVA.
Alessio Karkhi a fost implicat în mai multe proiecte rezidenţiale din zonele de nord şi de sud ale Capitalei, în timp ce Nicu Hagivreta a deţinut 50% din Dent Estet, cea mai mare reţea locală de clinici stomalogice, ieşind din afacere în 2017.
SVN România este una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară active în România, având operaţionale şi două birouri regionale în Braşov şi Cluj - Napoca. Compania este lider pe segmentul rezidenţial, fiind consultantul imobiliar şi agentul exclusiv a peste 15 proiecte rezidenţiale din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa şi Oradea. Compania este şi unul dintre principalii jucători pe segmentul de property management şi brokeraj de credite.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS