București, Brașov, Cluj și Prahova au atras cei mai mulți turiști în prima parte a anului. Numărul străinilor care au intrat în România a crescut, cei mai mulți din Israel și țări UE
Castelul Peles
Municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cel mai mare număr de sosiri ale turiştilor în primele patru luni din acest an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.
În perioada ianuarie - aprilie 2018, în structurile de primire turistică din România au fost înregistrate 3,034 milioane sosiri ale turiştilor, valori mai mari fiind consemnate în Municipiul Bucureşti (597.900), Braşov (380.700), Cluj (168.100) şi Prahova (163.100).
"Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 77,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,9%, ponderi similare cu cele din perioada 1.01.-30.04.2017. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,1% din total turişti străini), iar din aceştia 83,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Israel (73.200), Germania (72.500), Italia (69.100), Franţa (42.800) şi Regatul Unit (39.000)", precizează INS.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă, de 3,429 milioane, în creştere cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 6,019 milioane, în creştere cu 3,6% comparativ cu perioada similară din 2017. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,5% din numărul total de plecări.
În ceea ce priveşte numărul de înnoptări, acestea au însumat 5,734 milioane, în creştere cu 4,8% faţă de cele din primele patru luni ale anului trecut, înnoptările turiştilor români reprezentând 76,9% din total. În cazul turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 82,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii a fost de 1,9 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 23,2% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,8 puncte procentuale faţă de perioada ianuarie - aprilie a anului trecut. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (29,5%), hosteluri (17,8%), vile turistice (17,2%), pensiuni turistice (17%) şi spaţii de cazare pe nave (16,4%).
În luna aprilie, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 844.200, în creştere cu 4,4% faţă de cele din luna aprilie 2017, cele mai multe fiind în Municipiul Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv Tulcea (47,4%) iar cele mai puţine în Delta Dunării, inclusiv Tulcea (1%).
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în aprilie, 74,8%. Turiştii străini au reprezentat 25,2%, similar cu aprilie 2017, iar cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,6% din total turişti străini), iar din aceştia 85,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS