Un milion de someri, in primele luni ale anului
Numarul de someri din Romania ar putea depasi un milion de persoane in primele luni ale anului, daca Guvernul nu prelungeste scutirea de la plata CAS-ului pentru somajul tehnic, sustin sindicatele. Partenerii sociali au trimis, astazi, o scrisoare deschisa premierului Emil Boc, prin care cer aceasta facilitate. De altfel, in sedinta Executivului de astazi subiectul ar putea fi abordat.
“Criza continua si in acest an, iar lunile de iarna vor fi cele mai grele pentru industria si serviciile din Romania. Cerem Guvernului sa puna in aplicare imediat aceasta masura, in caz contrar in urmatoarele trei luni am putea inregistra un numar record de someri”, a declarat presedintele UGIR-1903, Cezar Coraci.
Potrivit acestuia, cele mai afectate ramuri economice, care au facut cele mai multe concedieri in 2009 au fost industria textila, industria chimica si cea metalurgica. Coraci a precizat ca in cazul in care Guvernul nu continua implementarea masurilor anticriza, Romania ar putea recadea in criza.
“Scutirea de la plata CAS-ului ne va ajuta sa ne pastram angajatii calificati, de care vom avea nevoie la reluarea activitatii. In caz contrar, patronii vor concedia salariatii pe care nu vor mai avea cu ce sa-i plateasca”, a explicat presedinrtele UGIR-1903.
Presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a precizat, pe de alta parte, ca apropximativ un milion de salariati au fost trimisi, prin rotatie, in somaj tehnic, anul trecut, pierderile la bugetul de asigurari sociale insumand aproape 300 de milioane de lei.
“Daca numai jumatate dintre acesti salariati ar fi fost concediati, Romania ar fi depasit recordul de un million de someri. Dar este posibil sa ajungem in acest an la cifra asta daca nu se prelungeste facilitatea cu somajul tehnic”, a spus Hossu.
Reprezentantii Guvernului vor discuta in sedinta de astazi si despre prelungirea scutirii de la plata CAS-ului in cazul somajului tehnic, Ministerul Finantelor urmand sa faca un studiu de impact asupra bugetului de asigurari sociale.
Ministerul Muncii a decis, anul trecut, ca angajatorii care trimit in somaj tehnic salariatii sa fie scutiti de la plata CAS-ului, aceasta fiind printre putinele masuri anticriza luate pe piata muncii. Masura a fost valabila pana in decembrie 2009.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent


RSS