Zeci de avioane decolează din România spre țările UE, cu lucrători sezonieri. Ministerul Transporturilor schimbă condițiile în care se poate pleca la muncă în străinătate
Avion
Ministerul Transporturilor a anunţat, vineri, că va elabora o procedură pentru organizarea grupurilor de muncitori sezonieri care trebuie să plece către alte ţări, pentru a evita aglomerația.
Până la publicarea procedurii în Monitorul Oficial, cursele charter programate vor fi operate, astfel încât oamenii să poată pleca spre locurile de muncă găsite.
Decizia autorităților vine după ce, joi, aproape 1.800 de români n-au mai ținut cont de nicio regulă şi s-au înghesuit să urce în avioanele care îi duceau la cules de sparanghel şi căpşuni, în Germania.
”Având în vedere ultimele evenimente petrecute în cursul zilei de 9 aprilie 2020 pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, în legătură cu care Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat deschiderea unui dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor sunt realizate verificări privind o serie de aspecte care intră în aria de competenţă a structurilor din subordinea Ministerului. Astfel, ministrul Lucian Bode a dispus cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere către aeroport din judeţele de domiciliu ale cetăţeniilor care urmau să zboare de pe Aeroportul din Cluj. Prin intermediul Autorităţii Rutiere Române (ARR) şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) se va verifica raportarea acestor curse ocazionale efectuate de operatori de transport rutier”, a transmis, vineri, Ministerul Transporturilor.
De asemenea, ministrul Lucian Bode a dispus să fie elaborat un Ordin de ministru care să reglementeze procedura referitoare la organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte ţări.
”Este important să existe o trasabilitate clară a întregii proceduri motiv pentru care au fost cooptaţi în acest demers reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe, precum şi ai Ministerului Afacerilor Interne. Procedura stabilită prin Ordin vine în sprijinul cetăţenilor care nu trebuie expuşi niciunui risc de infectare, precum şi în sprijinul aeroporturilor care vor avea foarte bine stabilite procedurile de zbor”, a mai transmis Ministerul Transporturilor.
Potrivit sursei citate, până la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, toate cursele charter vor fi procesate, astfel încât pasagerii aflaţi pe aeroporturi să poată pleca spre respectivele destinaţii.
În urma apariţiei Ordonanţei Militare nr. 8 din 9.04.2020 Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) va aviza/aproba orice transport aerian, chiar şi de pe acele aeroporturi aflate în subordinea autorităţilor judeţene.
AACR a luat un set de măsuri încă din cursul nopţii trecute, existând în acest sens o comunicare cu toate aeroporturile din ţară referitor la cursele charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state.
Astfel, a fost stabilit un ghid de acţiuni obligatorii având următoarele coordonate după care să fie organizată activitatea în aeroporturi:
- Aeroporturile trebuie să fie informate de operatorul aeronavei cu privire la zborurile pe care intenţionează să le facă. Aeroportul va trebui să confirme că este de acord cu zborul/zborurile respectiv(e);
- Operatorul de handling (fie că este al aeroportului, fie că este o altă entitate autorizată de AACR) trebuie să confirme că serviciile de handling solicitate se pot realiza cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, adaptate aeroportului în cauză, asigurând astfel protecţia pasagerilor procesaţi, a vizitatorilor şi a angajaţilor aeroportului.
”În acest sens s-a recomandat ca, atunci când este confirmată posibilitatea efectuării unui zbor charter, să fie luată în considerare dublarea timpului necesar pentru prelucrarea pasagerilor şi a bagajelor faţă de timpul normal. Totodată s-a făcut solicitarea să existe o monitorizare continuă a menţinerii distanţării sociale în incinta aeroportului şi să fie luate imediat măsuri atunci când se constată abateri. Nu în ultimul rând s-a decis să fie asigurată permanent legătura şi coordonarea cu Direcţiile de Sănătate Publică (DSP-urile) locale pentru orice problemă legată de securitate şi protecţia sănătăţii angajaţilor aeroportului, a pasagerilor şi a vizitatorilor”, a mai transmis Ministerul Transporturilor.
Între timp, două curse care ar fi trebuit oprate vineri de pe Aeroprotul Iaşi au fost anulate, fiind invocată intrarea în vigoare a OM 8.
Premierul Ludovic Orban a afirmat că 80-90.000 de români ar putea pleca la muncă în străinătate, în perioada următoare, adăugând că autorităţile române nu au “nicio pârghie legală” pentru a-i opri şi că în acest moment economia românească nu le poate oferi locuri de muncă.
“Dacă ar avea oferte în ţară de la fermierii români sau de la alţi angajatori, probabil nu ar pleca. Deocamdată în România există un milion de contracte de muncă suspendate, aproximativ 300.000 de contracte care sunt încetate. Pe lângă asta, în România au venit peste 250.000 de români, absorbţia acestei forţe de muncă, găsirea de locuri de muncă pentru aceşti români care au contractele suspendate, absorbţia acestei forţe de muncă astăzi este aproape imposibilă”, a spus premierul.
Purtătorului de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache,a declarat că, în cursul zilei de vineri, opt curse aeriene au fost programate pentru decolare de pe Aeroportul Otopeni, trei dintre acestea pentru transportul lucrătorilor români în Germania.
Pe acelasi subiect: