Vesti proaste pentru angajatii europeni. Aproape jumatate din sefii de companii din Europa de Vest vor sa faca disponibilizari
Aproape jumatate din sefii de companii din Europa de Vest, respectiv 45%, vor sa reduca numarul de angajati, in timp ce la nivel mondial 40% doresc sa faca angajari, potrivit unui studiu publicat luni de compania de consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC), relateaza AFP.
La nivel mondial, 23% dintre liderii de companii intentioneaza sa isi reduca efectivele, in timp ce 28% vor sa le mentina la acelasi nivel, potrivit sondajului realizat de PwC in randul a 1.300 de directori din intreaga lume.
"Directorii generali din zona euro tind sa fie cei mai pesimisti si putini au in plan sa faca angajari in anii viitori, in timp ce trei sferturi din sefii de companii din India sau Orientul Mijlociu vor sa isi mareasca efectivele in 2013", se arata in raportul citat de Mediafax.
Liderii de companii la nivel mondial sunt insa cu totii de acord ca mediul de afaceri este dificil si numai unul din cinci se asteapta la o imbunatatire a conjuncturii pe parcursul acestui an. Mai mult decat atat, 70% dintre acesti directori s-au angajat intr-un proces de reducere a costurilor.
Sondajul a scos la iveala si faptul ca exista un deficit de personal calificat, fapt care face angajarile dificile.
Peste jumatate dintre respondenti considera ca prioritatea guvernelor ar trebui sa fie in acest an formarea si secializarea personalului, dar numai 15% cred ca autoritatile au fost eficiente in aceasta problema.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS