Femeile pleacă la muncă în Italia pentru câteva luni, cel mult un an, dar se trezesc că au trăit un deceniu sau două de umilinţe, printre străini. Trăiesc în umbra celor de care au grijă şi trec printr-o serie de şocuri, care le macină psihicul.

Sunt femei care nu cer ajutor, deşi se confruntă cu o apăsătoare depresie. Anul pentru care au plecat de lângă ai lor se transformă într-o viaţă de lacrimi, singurătate şi chin, pierdută printre străini.

Italia e oficial țara cu cea mai îmbătrânită populaţie din Europa. Datele Eurostat arată că peste 22% dintre italieni au peste 65 de ani. Tot în Italia trăiesc oficial peste un milion de români. Neoficial, numărul lor a trecut bine de 3 milioane, fiind minoritatea principală în Peninsulă.

Şi cum italienii sunt cel mai îmbătrânit popor de pe continent, româncele au devenit cea mai mare forţă de muncă în domeniul îngrijirii bătrânilor. Italienii le numesc badante şi o naţiune întreagă se bazează pe sprijinul lor.

Lenuța, badantă: ”Nimic, nu există viaţă. Există muncă şi atât.”

Într-o casă din Bologna o găsim pe Lenuța Pralea, de loc din Târgu-Neamţ. De 14 ani e în Italia. În România a ţinut contabilitatea unei firme, acum are grijă de o bătrână cu demență senilă. În fiecare zi o scoate în parc, duminica o duce la biserică.

Lenuța Pralea: ”Trebuie să ai foarte multă răbdare, calm, blândeţe şi multă multă dragoste petru meseria ta.”

Stă lângă ea zi şi noapte, o îngrijeşte ca pe un copil. Pentru că afecţiunea a transformat-o pe bătrână fix într-un copil, care nu face singur nimic, fără discernământ şi dependentă de altcineva. De ani de zile, Lenuța e practic umbra unui om bolnav.

Lenuța Pralea: ”Trebuie să îţi impui, în primul rând, mândria nu există! Pierzi tot! Mândria nu există. Şi apoi crezi că tot timpul va fi cineva care să te jignească. Trebuie să treci deasupra.”
Rareș Năstase: “Nu vi se pare că asta dezumanizează o persoană?”
Lenuța Pralea: ”Mult, foarte mult. Pierzi tot. Dar ştiind că ai altceva, pui pe primul plan copilul tău şi familia ta, nu te interesează absolut nimic.”

În cele mai multe cazuri din Italia, fie bătrânul, fie copiii sau rudele lui le tratează înjositor, când văd femei din Estul Europei sau din Asia, care acceptă, pe bani relativ puţini, să fie la dispoziţia lor zi şi noapte. A simţit şi Lenuta, la familia la care a lucrat acum câţiva ani, unde a avut grijă de soţia unui bătrân.

Lenuța Pralea: “Ce spunea? Foarte urât, ”tu eşti sclava mea. Şi trebuie să fii sclava mea şi în pat”. Bătrânul, pentru că eu lucram şi pentru soţia lui. Tot timpul mă jignea, când nu îi convenea ceva, te trata ca pe un nimic, erai nimic în faţa lui. Fix sclava lui şi îmi dădea 400 de euro pe lună, să nu credeţi că îmi dădea nu ştiu ce. 400 de euro pe lună îmi dădea. Ştiam că am familia în ţară şi trebuie să o întreţin. Asta este. Ăsta a fost gândul de fiecare dată? Gândul.”

A resimţit şocul plecării, al ruperii de familie, de soţ, de copii şi de părinţi. Însă al doilea şoc se instalează imediat, în Italia, când intervine adaptarea la noua societate în care femeia pătrunde.

Lenuța Pralea era o femeie bine văzută în oraşul natal. A fost 22 de ani contabilă, iar soţul a fost revizor inspector, tot în contabilitate. Au trăit o dramă în familie, când au pierdut primul copilaş: s-a înecat pe când avea 8 anişori. L-au făcut pe al doilea, dar când avea 7 ani, mama l-a părăsit, lăsându-l în grija soţului.

Lenuța Pralea: ”Mi-am făcut doi duşmani, prima dată tatăl copilului şi după aceea puiul meu. Bine, acum s-a schimbat situaţia, cu tatăl nici măcar nu ne mai telefonam, dar copilul l-am crescut, toţi banii i-am trimis lor, fără nicio problemă. Copilul a studiat, şi acum studiază, am rămas prieteni, dar să ştiţi că a fost o perioadă în care am fost jignită mult, foarte mult.”

Lenuța a lăsat acasă un copilaş, care peste ani a devenit un tânăr cu o adolescență plină de reproşuri la adresa ei. De altfel, şi soţul şi părinţii ei au condamnat-o pentru că şi-a părăsit căminul.

Continuarea pe www.stirileprotv.ro.