OIM: Milioane de muncitori emigranţi se vor întoarce în ţările de origine, revenind la șomajul și sărăcia din cauza cărora au plecat
Munca in strainatate, lucratori sezonieri, agricultura
Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a avertizat miercuri că milioane de muncitori emigranţi, forţaţi să se întoarcă acasă de pandemia de COVID-19, riscă să se confrunte cu şomaj şi sărăcie în ţările lor de origine.
Potrivit statisticilor OIM, în prezent sunt 164 milioane de muncitori emigranţi la nivel mondial, dintre care aproape jumătate sunt femei, care reprezintă 4,7% din forţa de muncă globală.
Deşi nu toţi aceşti muncitori ar urma să se întoarcă acasă, studiile realizate de OIM în peste 20 de ţări arată că milioane de muncitori emigranţi sunt aşteptaţi să se întoarcă în ţările lor de origine.
"Ştim că mai multe milioane de muncitori, care erau izolaţi în ţările în care munceau, şi-au pierdut locurile de muncă şi în prezent sunt aşteptaţi să revină în ţările lor de origine care se confruntă deja cu economii slabe şi creşterea şomajului", a explicat Manuela Tomei, directorul departamentului pentru condiţii de muncă de la OIM. "Aceasta este o criză potenţialul în interiorul crizei COVID-19", a adăugat Manuela Tomei, potrivit Agerpres.
Potrivit OIM, Nepalul se aşteaptă de exemplu la revenirea a aproximativ 500.000 de muncitori emigranţi, Etiopia la un număr cuprins între 200.000 şi 500.000 de muncitori emigranţi, în timp ce India a repatriat deja peste 220.000 de muncitori emigranţi.
Însă majoritatea ţărilor de origine nu au, potrivit OIM, "decât posibilităţi limitate pentru reintegrarea unui număr atât de mare de persoane". De asemenea, organizaţia internaţională atrage atenţia asupra faptului că aceste reveniri ar putea avea "grave consecinţe sociale şi economice dacă se va derula pe o perioadă scurtă de timp şi dacă emigranţii nu vor beneficia de măsuri de protecţie socială sau dacă nu vor primi niciun ajutor pentru a se reintegra pe piaţa muncii din statele lor".
În paralel, OIM subliniază că alţi muncitori emigranţi sunt încă blocaţi în ţările gazdă fără a avea acces la protecţie socială şi cu foarte puţini bani pentru a-şi cumpăra de mâncare sau locuri de cazare. Chiar şi cei care au un loc de muncă ar putea suferi o diminuare a salariilor şi vor fi obligaţi să trăiască în spaţii de locuit aglomerate unde păstrarea distanţei sociale este imposibilă, ceea ce creşte riscul pentru ei să contracteze virusul, avertizează OIM.
În consecinţă, OIM solicită adoptarea unor măsuri pentru protejarea muncitorilor emigranţi blocaţi în prezent şi pentru asigurarea că cei care revin în ţările lor de origine pot să se reintegreze.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS