Bursa generala a locurilor de munca din Capitala a adunat peste 1.000 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca, insa cei mai multi dintre someri au plecat dezamagiti atat de ofertele agentilor economici, cat si de faptul ca nu au obtinut decat promisiunea ca vor fi sunati, relateaza Mediafax.

Si in acest an, targul de joburi organizat de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca a atras oameni de toate varstele si din toate domeniile, care de luni sau chiar de mai bine de un an de zile incearca in zadar sa-si gaseasca un loc de munca. Tineri absolventi sau oameni trecuti de 40 de ani, cu o experienta bogata in domeniile in care s-au specializat, par sa se loveasca de aceeasi problema, varsta, atunci cand incep dialogul cu angajatorii.

Un barbat de 43 de ani, care ani de zile a lucrat in tamplarie si PVC, a venit la targ cu gandul de a accepta orice loc de munca care i-ar fi propus. "Caut in orice domeniu, pentru ca sunt somer de ceva timp si nu se mai poate sta acasa. Iau indemnizatie de somaj, dar este foarte mica si nu imi mai permit sa stau acasa. Desi nu am stat nici pana acum. Am fost si la targul celalalt si inca nu am fost sunati. In afara de a veni la targurile de locuri de munca, mai raman cunostintele. Atat. Singura sursa care te poate angaja. Am mers la nenumarate interviuri si mereu mi se spune: «Duceti-va acasa, va sunam noi». Se uita la varsta si asta e!", spune el, descumpanit.

"Fara relatii, nu gasesti de munca"


Tot 43 de ani are si o doamna, inginer proiectant la baza, care, in urma cu 20 de ani, s-a reprofilat si a lucrat ca tehnoredactor de carte intr-o tipografie. De mai bine de un an a ramas fara ocupatie, din cauza ca s-au facut restructurari.
"In domeniul meu e greu sa gasesti ceva. Ziare nu mai ies in print, oamenii nu mai au bani pentru a cumpara carti. Nu am cautat sa fac altceva, pentru ca am sperat sa pot gasi ceva in domeniu. Imi place prea mult munca mea", marturiseste femeia.

Dezarmat si dezamagit de ofertele din cadrul Bursei generale se dovedeste si un macaragiu, care nu s-a sfiit nici sa ia "santierele la rand" pentru a-si gasi un serviciu. "Este interesant ce se intampla aici, dar cred ca sunt slabe sperante de a gasi un loc de munca. Sunt cerinte foarte mari, locuri putine de munca si sansele sunt foarte mici", spune el.

Tot macaragiul marturiseste ca isi cauta activ un loc de munca de cateva luni, umbland din santier in santier, dar si prin relatii. "Fara relatii, nu gasesti un loc de munca. In santiere, spun ca nu au nevoie. Prefera sa lucreze fara macarale si se lucreaza manual totul, pentru ca asta este", explica barbatul.

Intrebat cate CV-uri a lasat angajatorilor de la targul de locuri de munca, acesta spune ca niciunul. "Mi-au cerut doar numarul de telefon, nu si CV. Au spus ca ma suna dansii. Dar au trecut luni si nu m-a sunat nimeni. Asa se procedeaza intotdeauna", se plange acesta.

Printre cei care cauta ceva de munca, dispusi sa accepte orice, se numara si o tanana care a absolvit, in 2008, Finante-Banci, fara a reusi vreodata sa lucreze in acest domeniu. "Caut un loc de munca din noiembrie. Ofertele de aici sunt foarte putine pentru ce mi-ar trebui, dar acum caut orice. Nu mai conteaza. Am terminat facultatea in 2008 si, de atunci, am lucrat ca si casiera, lucrator comercial. Am lucrat orice, dar nu are legatura cu domeniul. Acum, daca nu ai pe cineva sa te ajute, nu mai existi. Pentru mine nu mai conteaza salariul. Acum sunt in somaj si, decat sa iau trei milioane si ceva, mai bine lucrez orice", spune tanara.

La targ a venit si un pompier de 32 de ani, care vrea un serviciu conform cu pregatirea lui. In opinia lui, insa, actiunea organizata de ANOFM este "slaba". El se astepta ca macar la firmele de paza sa gaseasca si un post de pompier. "Chiar nu am vazut nicio oferta in domeniu. Nu am un loc de munca si nu am profesat de ceva vreme in meseria asta, dar vreau sa ma reintorc, pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine. Sunt putin dezamagit, pentru ca, fata de anul trecut, oferta este mult mai mica. Am lucrat si in vanzari, dar de mai bine de patru luni nu mai muncesc. Vanzarile nu sunt un job care ma avantajeaza si vreau sa ma intorc la ce stiu sa fac mai bine. Daca n-o fi si n-o fi, am lasat un CV si in domeniul vanzarilor. Suntem multi tineri care avem calificari si lucram cu totul altceva. In Romania, este foarte greu si cei mai multi pe care i-am auzit spun ca vor sa plece in afara. Dar si afara daca mergem, suntem tratati cum suntem tratati, pentru ca suntem romani", considera pompierul.

"Multumim, va cautam noi"

De cealalta parte a "baricadei" sunt angajatorii, care se plang de calitatea proasta a pregatirii tinerilor si, desi nu spun direct ca nu doresc sa angajeze persoane care au depasit o anumita varsta, le spun acestora, din start, "Va sunam noi", iar acest lucru nu se intampla, de cele mai multe ori.

"Am primit cam 50 de CV-uri. Din ce observ, experienta este ok. Sunt foarte multi oameni cu experienta, dar sunt si foarte multi care au peste 40 de ani", afirma reprezentantul unei firme de transport in cautare de soferi. Intrebat daca exista vreo problema cu oamenii care au deja 40 de ani, angajatorul realizeaza ca este pe cale sa admita ca discrimineaza, astfel ca revine cu explicatii care sa nuanteze afirmatia initiala. "Ei au experienta si va dati seama ca noi nu putem angaja pe camion soferi cu o luna experienta", adauga acesta.

Andrei Afrim, consultant HR intr-o firma de recrutare, confirma faptul ca, in activitatea sa, este nevoit sa puncteze companiilor, atunci cand recomanda persoane de peste 40 de ani, ca acestea au experienta. "Asta poate fi o problema foarte mare. Am discutat cu foarte multi oameni care nu sunt acceptati tocmai pentru ca au peste 40 de ani. Eu le spun ca trebuie sa continue sa caute. Noi, atunci cand lucram cu companii care cauta personal, chiar propunem persoane si peste 40, 50 de ani, punand foarte clar in vederea angajatorului experienta solida pe care acele persoane o au in spate si capacitatea de adaptare mult mai mare la postul pe care il au. In cazul tinerilor, e mai dificil, pentru ca foarte multi tineri au niste pretentii salariale foarte mari. Sincer, nici sistemul educational nu ne ajuta foarte mult in acest moment. Se fac foarte multe materii care nu mai sunt de actualitate, care nu mai ajuta si, de foarte multe ori, angajatorii au nevoie de persoane specializate in alte domenii si asta poate fi o problema", este de parere specialistul in HR.

Intrebat ce sfaturi ar da unui absolvent pentru ca acesta sa poata intra mai usor in piata muncii, Andrei Afrim sugereaza oricarui tanar ca, intr-o prima faza, sa accepte orice fel de pozitie daca este pe domeniul lui, indiferent care ar fi salariul, iar asta doar pentru a putea capata o experienta. "Trebuie sa intre in campul muncii, sa vada cum se descurca, si dupa o anumita perioada poate avea si pretentii salariale", mai spune consultantul in resurse umane.

Afrim precizeaza ca, la Bursa de vineri, compania pe care o reprezinta a oferit peste 100 de posturi din domenii diferite: ambalatori marfa, personal curatenie, posturi cu caracter sezonier (35 de posturi de salvamar pentru Bucuresti), plus alte domenii - agenti vanzari, secretare etc.

"Am adunat in jur de 100 de CV-uri in doar o ora de targ. Unii oameni sunt foarte pregatiti, altii nu. Sunt persoane de peste 40 de ani foarte bine pregatite, dar de cele mai multe ori sunt pregatite pe alte domenii fata de ceea ce avem nevoie. Cei mai multi dintre tineri sunt foarte slab pregatiti si ma refer chiar si la cei cu studii superioare, pentru ca am vazut foarte multi foarte slab pregatiti, iar asteptarile lor salariale, de multe ori, sunt exagerat de mari. Sunt asteptarile salariale ale unui senior cu cel putin 10 ani de experienta in spate", mai spune Andrei Afrim.

Reprezentanta unei alte companii de recrutare, care cauta ingineri pretrochimisti sau ingineri mecanici pentru companii din Orientul Mijlociu, dispuse sa ofere salarii cuprinse intre 150 si 500 de dolari pe zi, precizeaza ca la targul de locuri de munca au venit putine persoane care sa corespunda cerintelor angajatorilor. "Avem nevoie de ingineri, dar in cadrul targului sunt mai mult tehnicieni. Insa am primit CV-uri", spune Mihaela Mihai, reprezentanta companiei de recrutare.

In Romania, numarul somerilor inregistrati oficial este mult mai mare decat cel al locurilor de munca oferite la targuri de acest fel. Realitatea mai arata ca numarul vizitatorilor targurilor a crescut de la an la an. La inceput, o parte a lor veneau din postura de someri, iar altii, ca sa-si schimbe locul de munca, pentru un salariu mai mare. Din 2011, insa, majoritatea celor veniti la
Bursele locurilor de munca a inceput sa se imparta in doar doua categorii: someri de scurta sau de lunga durata.