Romanii se angajeaza din ce in ce mai greu. Care sunt domeniile care ofera cele mai putine locuri de munca vacante
Numarul locurilor de munca vacante a scazut in trimestrul patru al anului trecut cu 3.300 fata de precedentele trei luni, la 23.200, dar comparativ cu aceeasi perioada din 2011 a fost mai mare cu 1.600 de posturi, potrivit datelor anuntate vineri de Institutul National de Statistica (INS).
Rata locurilor de munca vacante a fost in trimestrul patru de 0,55%, in scadere cu 0,08 puncte procentuale fata de trimestrul precedent. Comparativ cu acelasi trimestru al anului 2011, rata locurilor de munca vacante a crescut cu 0,02 puncte procentuale.
"In trimestrul IV 2012, cele mai mari rate ale locurilor de munca vacante s-au inregistrat in sanatate si asistenta sociala (1,62%), administratie publica (1,26%), respectiv in distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (1,24%). La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de munca vacante s-au regasit activitatile din industria extractiva (0,02%), respectiv cele de productie si furnizare de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (0,12%)", se arata intr-un comunicat al INS.
Ca si in trimestrul precedent, in industria prelucratoare s-a concentrat mai putin de o treime (7.300 locuri) din numarul total al posturilor vacante, iar rata a luat valoarea de 0,71%. Sectorul bugetar a insumat peste o treime din numarul total al locurilor de munca vacante. Astfel, 4.700 locuri vacante se regasesc in sanatate si asistenta sociala, 3.100 in administratie publica, iar 500 in invatamant.
Angajatorii au prezentat cea mai redusa cerere de forta de munca salariata in activitatile din industria extractiva, respectiv in cele de tranzactii imobiliare, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat si alte activitati de servicii.
Prin comparatie cu trimestrul precedent, cele mai semnificative scaderi ale ratei locurilor de munca vacante s-au regasit in invatamant (-0,35 puncte procentuale), respectiv in activitatile de servicii administrative si suport (-0,32 puncte procentuale), iar la polul opus, cu cele mai relevante cresteri ale ratei locurilor de munca vacante s-au regasit activitatile de distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+0,23 puncte procentuale), respectiv activitatile de sanatate si asistenta sociala (+0,16 puncte procentuale).
Cele mai multe locuri de munca vacante au fost identificate pentru ocupatiile de specialisti in diverse domenii de activitate - grupa majora 2 (5.900 locuri vacante), respectiv pentru cele de operatori la instalatii si masini; asamblori de masini si echipamente - grupa majora 8 (4.000 locuri vacante). Numarul cel mai redus de locuri de munca vacante s-a constatat in ocupatiile de lucratori calificati in agricultura, silvicultura si pescuit - grupa majora 6 (100 locuri vacante), urmate de ocupatiile de membri ai corpului legislativ, ai executivului, inalti conducatori ai administratiei publice, conducatori si functionari superiori - grupa majora 1 (1.000 locuri vacante).
Pe acelasi subiect: