LIDL duce 100 de tineri romani la training in Germania si Croatia ca sa-i puna sefi de magazine
Grupul german LIDL&Schwarz vrea sa trimita in Germania si in Croatia intre 90 si 100 de tineri romani, pentru a-i introduce intr-un program intern de training, astfel incat, la intoarcere, acestia sa preia conducerea magazinelor pe care urmeaza sa le deschida in Romania, scrie Ziarul Financiar.
Retailerul detinut de grupul LIDL&Schwarz, care opereaza la nivel local si hipermarketurile cu discount Kaufland, are pregatite 25 de terenuri pentru ridicarea primelor magazine LIDL din Romania, potrivit datelor furnizate de autoritatile locale.
Printre orasele in care s-a anuntat demararea lucrarilor retailerului german se numara Suceava, Iasi, Braila, Arad, Timisoara, Caracal sau Pitesti.
"LIDL face in Romania acelasi lucru pe care l-a facut in Croatia, Suedia si Germania: foloseste un fel de ‘manual de instructiuni’ pentru fiecare angajat pentru ca are nevoie de angajati care sa cunoasca cultura companiei. Intre 90 si 100 de tineri romani care sunt considerati «high potentials» vor pleca in Germania sau in Croatia pentru o perioada de cel putin sase luni, pentru ca atunci cand se intorc in tara sa poata prelua conducerea magazinelor", spun surse din piata de recrutare.
Reprezentantii LIDL nu au comentat informatiile privind trainingul angajatilor.
Compania face recrutari prin intermediul site-urilor si al firmelor de recrutare. Posturile vacante pentru care LIDL face recrutari in Romania, potrivit reprezentantilor companiei, sunt cele de responsabil expansiune pentru zone precum Cluj si Moldova, asistent manager de expansiune pentru Iasi, asistent manager achizitii interne si project manager constructii tot pentru Iasi.
Citeste continuarea in Ziarul Financiar
Pe acelasi subiect: