Câte “victime” a făcut pandemia pe piața muncii din România. Rata de ocupare a scăzut ușor, iar șomajul a urcat la 4,3%, în primul trimestru
Somaj, joburi
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,6%, în trimestrul I din 2020, cu 0,6 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În schimb, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,4% în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior.
În același timp, rata şomajului s-a situat la 4,3%, în creştere cu 0,4 pp faţă de trimestrul anterior, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
În aceeaşi perioadă, populaţia activă a României era de 8,902 milioane de persoane, din care 8,520 milioane de persoane ocupate şi 382.000 persoane şomere.
Numărul persoanelor ocupate a fost în scădere faţă de trimestrul anterior cu 1,6%, dar cu 0,4% mai mare decât cel înregistrat în trimestrul corespunzător al anului anterior, iar cel al şomerilor a fost în creştere atât faţă de trimestrul anterior (cu 7,9%) cât şi faţă de trimestrul I 2019 (cu 5,1%).
Gradul de ocupare a fost mai mare în rândul bărbaţilor (74,3% faţă de 56,2% la femei) şi la persoanele din mediul urban (67,1% faţă de 63,2% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) s-a ridicat la 23,9%.
Rata şomajului în trimestrul I 2020 s-a situat la 4,3%, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior şi cu 0,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,4 puncte procentuale (4,9% la bărbaţi faţă de 3,5% la femei), iar pe medii rezidenţiale de 1,8 puncte procentuale (5,3% în mediul rural, faţă de 3,5% în mediul urban). Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (17,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
"Având în vedere perioada de referinţă a datelor, cât şi definiţiile specifice anchetei, precizate în notele metodologice ale comunicatului de presă, impactul pandemiei COVID-19 asupra indicatorilor principali (ocupare, şomaj) nu este notabil pentru trimestrul I 2020. Dincolo de aceasta, efectele pandemiei sunt vizibile în creşterea numărului persoanelor ocupate absente de la locul de muncă (persoane ocupate care, deşi au un loc de muncă, nu au lucrat nici măcar o oră în cursul săptămânii de referinţă, fiind în concediu - de diverse tipuri, zile libere, întreruperea temporară a activităţii pentru diverse motive, etc.)", menţionează INS.
Numărul persoanelor ocupate care nu au lucrat nici măcar o oră în săptămâna de referinţă a fost în trimestrul I 2020 de 198.000 persoane, aproape dublu faţă de trimestrul IV 2019 (+89,3%) şi cu 66,9% mai mare faţă de trimestrul corespunzător al anului precedent. Dificultăţile economice sau tehnice ale angajatorului (lipsa materiilor prime, a clienţilor sau a comenzilor) - a fost indicat drept motiv al absenţei de 12,1% dintre persoane, spre deosebire de perioadele anterioare când acest motiv deţinea ponderi nesemnificative. Peste o treime dintre persoanele absente (37,0%) s-a aflat în concediu de odihnă (inclusiv zile libere, sărbători, recuperare), iar 1,1% au absentat pe motiv de boală. Cele mai multe persoane (49,8%) au indicat alte motive (printre care concediu pentru creşterea copilului până la 2 ani, concediu de maternitate, concediu fără plată etc.).
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS