Minerii se alatura protestelor de la Bucuresti
100 de mineri din Valea Jiului vor participa, in 28 septembrie, la mitingul organizat de Blocul National Sindical (BNS) la Bucuresti, a declarat, marti, corespondentului MEDIAFAX, presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacatas.
"Consiliul de Coordonare al LSMVJ a stabilit ca o suta de delegati sa participe, in 28 septembrie, la mitingul organizat de BNS. Vom cere acolo solutii pentru minerit. Dorim ca dupa 1 ianuarie 2011 sa mai putem accesa ajutoarele de stat", a spus Lacatas, potrivit Mediafax.
Potrivit sursei citate, reprezentantii minerilor vor sa se intalneasca cu actualul ministru al Economiei pentru a stabili mai apoi un program de lucru.
"Suntem intr-o postura delicata, deoarece in aceasta saptamana urmeaza sa ne intalnim cu noul ministru si apoi sa stabilim programul viitor asa incat toate minele sa ramana si mineritul sa fie subventionat", a afirmat Lacatas.
LSMVJ este formatiunea sindicala care inregistreaza cel mai mare numar de membri. La mitingul care a fost organizat, in luna mai, la Bucuresti, LSMVJ a participat cu aproape 150 de mineri, majoritatea dintre ei fiind lideri de sindicat, lideri de unitati miniere sau de sectoare.