Legea pensiilor, pe masa Senatului! Vezi propunerile de modificare!
Cererea de reexaminare a legii privind sistemul unitar de pensii transmisa Parlamentului de presedintele Traian Basescu ar putea fi discutata de plenul Senatului in cursul zilei de astazi. Presedintele a retrimis legea pensiilor in Parlament, in urma cu doua saptamani, cu propunerea ca varsta de pensionare pentru femei sa fie redusa de la 65 la 63 de ani.
De cand a fost intors in Parlament, proiectul de lege a trecut pana acum prin comisia juridica si prin cea de munca, for care a facut alte modificari decat cele cerute de Presedinte.
Astfel, senatorii au adoptat un amendament al PSD care stabileste varsta standard de pensionare de 64 de ani pentru barbati si de 60 de ani pentru femei.
Totodata, comisia pentru munca a propus ca valoarea punctului de pensie sa fie stabilita, anual, prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat si sa reprezinte cel putin 45 la suta din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Senatorii au eliminat din textul legii prevederea potrivit careia in sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cadrele militare in activitate, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.
Membrii comisiei au adoptat, de asemenea, un amendament prin care se propune ca stagiul complet de cotizare sa ramana la 30 de ani, cum este in prezent, si nu de 35 de ani, cum se propunea prin legea privind sistemul unitar de pensii publice.
Senatul a fost prima camera sesizata, decizia finala in legatura cu legea pensiilor urmand a fi luata Camera Deputatilor.
Adoptarea legii pensiilor, a salarizarii si a bugetului de stat pana la sfarsitul anului este conditie pentru continuarea acordului cu FMI, a explicat aseara presedintele Traian Basescu.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS