Avem sute de educatori care cred ca pedepsele umilitoare sunt parte din procesul educativ. Pun prescolari de 3-4 ani, pe care ar trebui sa-i invete inclusiv blandetea si toleranta, sa stea minute in sir in genunchi, cu mainile la spate sau cu mainile sus. Sau ii tin la colt, in picioare, toata ora. Potrivit noii legi, vor primi o amenda de la 1.000 la 2.500 de lei.

Pentru pedepse si mai aspre, dascalii isi pot pierde slujba. De pilda, cand invatatorul isi trage elevul de urechi sau il pune sa stea in "lumanare" la ora de sport, pana cand cade epuizat. Nu mai vorbim despre unele practici aflate la granita dintre intimidare si abuz, adica lovituri la palma cu rigla sau cu batul, pe care multi dintre noi ni le amintim din scoala.

In urma cu cativa ani, dupa ce au distrus sala de curs in care invatau, acesti elevi au fost pedepsiti de directoare si mutati in sala de sport. Luau notite pe genunchi. O umilinta grava, au spus parintii. Psihologii spun ca un copil ingenuncheat fizic ingenuncheaza si psihic. Isi pierde respectul pentru profesor si pentru scoala. Greseala e a dascalului care nu reuseste sa-i arate ca a gresit.

Iar scolarul crede ca in scoala e acceptata batjocura si ca dascalii ar avea dreptul sa ii distruga imaginea, in fata colegilor.

''In primul rand sa fim noi avertizati parintii sa stim ce anume fac copiii nostri in scoli si dupa aceea stabilim daca este nevoie chiar sa-i scada nota la purtare'', spune Carmen Cristescu.

''O foarte buna comunicare cu elevii care se face pe alte cai su nu prin violenta. un profesor care nu poate face fata unei astfel de meserii trebuie sa-si gaseasca alta meserie'', explica Simona Maior, director adjunct, Liceul Iulia Hasdeu.

Daca pana acum dascalilor le era interzis sa-i lovesca pe elevi, conform noului proiect initiat de Ministerul Muncii nu mai au voie nici sa-i umileasca. In legea 270 apare acum o completare: nu doar pedepsele corporale, ci si tratamentele umilitoare sunt interzise. Profesorii pot fi amendati si cu 2.500 de lei sau pot fi dati afara din sistem.

Proiectul nu vorbeste insa si despre situatiile tot mai frecvente in care un profesor e acuzat ca a intretinut relatii sexuale cu un elev. Un caz in care dascalul NU ar mai avea ce sa caute la catedra. ''Acestea sunt deja infractiuni si nu are sens sa facem paralelisme legislative, atat timp cat sunt prevazute in codul penal'', spune Elena Tudor, reprezentant al Ministerului Munci.i

Legea e buna spun profesorii, dar ar trebui sa-i apere si pe cei aflati la catedra. ''Ar fi bine ca si impotriva parintilor sau elevilor care agreseaza dascali sa se poata lua masuri'', Simion Hancescu, presedintele FSLI.

Proiectul este in dezbatere publica si urmeaza sa fii trimis Guvernului spre aprobare.

TITLU GRADINITA

mainile la spate - amenda 1.000 de lei
mainile sus - amenda 2.000 de lei

TITLU SCOALA PRIMARA

tras de urechi - amenda 2.500 de lei
lovituri la palma - pierderea postului

TITLU LEGE PENTRU COPII

in dezbatere publica