Rata somajului a scazut usor in iulie, la 7%
Rata somajului in forma ajustata sezonier a scazut in iulie cu 0,3 puncte procentuale fata de luna anterioara si cu 0,5 puncte comparativ cu iulie 2011, la 7%, numarul somerilor in varsta de 15-74 ani ajungand la 694.000 de persoane, potrivit datelor anuntate vineri de INS.
In iunie erau 727.000 de someri, iar in luna iulie a anului trecut 732.000.
"Pe sexe, rata somajului pentru barbati o depaseste cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,6% in cazul persoanelor de sex masculin si 6,3% in cazul celor de sex feminin). (...) Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata somajului a fost estimata la 5,7% pentru luna iulie 2012 (6,3% in cazul barbatilor si 5,0% in cel al femeilor)", se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).
Numarul somerilor in varsta de 25-74 ani reprezinta 74,9% din numarul total al somerilor estimat pentru luna iulie 2012.
Datele se refera la somajul definit de Biroul International al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, somerii sunt persoanele in varsta de 15-74 ani care indeplinesc simultan trei conditii - nu au un loc de munca, sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele doua saptamani, respectiv au cautat activ un loc de munca in decursul ultimelor patru saptamani.
Pe acelasi subiect: