Potrivit sudiului “Cei mai doriti angajatori”, dat publicitatii de Catalyst Consulting, pentru candidati, cele mai importante criterii in alegerea angajatorului sunt salariul si pachetul de beneficii oferit de acesta (49,72%), siguranta locului de munca (35,18%), programele de training puse la dispozitie de angajator (34,63%), dar si reputatia/imaginea companiei (34,50%).
Printre beneficii, cele mai dorite sunt asigurarile medicale (56.41%), suportul financiar pentru urmarea unor cursuri si training-uri (42,82%), bonurile de masa (32,42%), programul de lucru flexibil (31,01%).
“O cercetare pe care am facut-o asupra campaniilor desfasurate de 150 de angajatori arata ca 35% dintre acestia promoveaza programele de training si dezvoltare, pe locurile doi si trei aflandu-se, cu 10%, respectiv 8%, provocarile profesionale si echipa. Aceste promisiuni sunt in ton cu cerintele pietei, per ansamblu, dar nu adreseaza nevoile specifice segmentelor de interes si putini angajatori au de fapt o imagine diferentiata in piata”, Anca Deleanu, consultant in cadrul Catalyst Consulting.
In ceea ce priveste asteptarile salariale, studiul evidentiaza o crestere a diferentei intre salariul dorit de candidatii din Bucuresti si cei din provincie odata cu cresterea nivelului de experienta. Astfel, daca persoanele cu 0-3 ani experienta din Bucuresti au asteptari salariale similare celor din provincie, candidatii cu 3-5 ani experienta sau peste 5 ani experienta cer un salariu cu 40-56% mai mare decat candidatii din provincie cu acelasi nivel de experienta.
Una dintre dimensiunile exploatate in studiul realizat de Catalyst Consulting se refera la canalele de comunicare folosite de angajatori pentru a oferi informatii si a interactiona cu candidatii. Cercetarea dezvaluie la acest nivel o ruptura intre canalele de comunicare preferate de candidati si cele puse in realitate la dispozitia candidatilor de catre angajatori.
Astfel, 46,90% dintre respondenti ar dori sa primeasca informatii despre companie si despre joburile disponibile in cadrul unor Zile ale portilor deschise (Open Days), dar numai 8,85 % dintre respondenti declara ca au avut in realitate sansa sa se informeze folosind acest canal. Pe urmatoarele locuri in clasamentul canalelor de comunicare preferate de candidati se numara website-urile corporatiste (39,12%), site-urile de joburi (35,17%), internship-urile (32,08%), targurile de cariera (31,07%).
Studiul a fost realizat prin chestionar online in perioada martie – aprilie 2012, la care au raspuns 8.617 de persoane (3.696 din Bucuresti si 4.921 din provincie).