Am putea avea 40 de salarii minime pe economie! Cum comentezi?
Confederatiile sindicale au propus, in Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, impartirea economiei in 39 de sectoare de activitate, ceea ce ar insemna ca in Romania ar putea exista 40 de salarii minime pe economie, cate unul pentru fiecare sector, plus sistemul bugetar.
Vicepresedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, a declarat ca cele cinci confederatii sindicale au propus un model de impartire a sectoarelor economiei in 39 astfel de zone de activitate, potrivit Mediafax.
Dandea a precizat ca Ministerul Muncii a sugerat ca in urmatoarele zile propunerea sa fie analizata atat de reprezentantii ministerului, cat si de confederatiile patronale.
Este posibil ca primele contracte sectoriale sa fie incheiate in toamna, a mai spus vicepresedintele Cartel Alfa.
La randul sau, secretarul general al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania, Adrian Izvoranu, a declarat ca la nivelul Uniunii Europene sunt 40 de sectoare de activitate, iar la nivelul Organizatiei Internationale a Muncii sunt 21 de sectoare.
Potrivit acestuia, daca propunerea sindicalistilor va fi acceptata, Romania va avea, cu tot cu salariul minim pentru bugetari, 40 de salarii minime.
"Guvernul va identifica cel mai mic salariu si il va declara salariul minim pe economie", a spus Izvoranu.
Potrivit acestuia, din punct de vedere numeric, cel mai mare sector de activitate este comertul, cu circa 700.000 de angajati, iar cel mai mic sector are aproximativ 35.000 de angajati.
In prezent, in Romania, salariul minim pe economie este de 670 de lei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS