Alege-ti jumatatea in functie de meserie. Care sunt profesiile cu cea mai mare compatibilitate
Persoanele care isi cauta un partener de viata trebuie sa stie ca cea mai mare compatibilitate apare intre cei care au cariere complet diferite, astfel, o profesoara trebuie sa se intalneasca, de exemplu, cu un pompier, iar un bancher, cu o doctorita, potrivit unui studiu citat de dailymail.co.uk.
Gasirea iubirii adevarate este o sarcina dificila pentru multe persoane, insa autorii un nou studiu online sustin ca pot sa gaseasca perechea perfecta pentru persoanele singure, scrie Mediafax.
Astfel, potrivit site-ului de intalniri eHarmony, cei care isi cauta un partener de viata trebuie sa aleaga in functie de meseria pe care acesta din urma o are. De asemenea, acestia trebuie sa tina cont de faptul ca cea mai mare compatibilitate apare intre doua persoane care au cariere complet diferite.
Din aceasta analiza online a reiesit faptul ca profesoarele sunt foarte atrase de pompieri, in timp ce barbatii someri sunt foarte compatibili cu femeile care practica meseria de antrenor personal.
O compatibilitate mare este si intre un bancher si o profesora, dar si intre un bacher si o doctorita.
In schimb, se pare ca exista o compatibilitate scazuta intre un pensionar si o asistenta medicala, intre un doctor si o studenta, dar si intre un artist si o studenta, potrivit aceluiasi studiu online.
"Atractia nu are nimic de-a face cu cat de asemanatoare sunt profesiile a doua persoane", a declarat Mira Kirshenbaum, autoarea volumului "Is He Mr. Right? Everything You Need to Know Before You Commit", pentru Match.com. Ea a precizat ca o femeie poate fi cu atat mai atrasa de un barbat cu cat acesta este mai diferit decat s-ar astepta cineva.
Pe de alta parte, un purtator de cuvant al site-ului eHarmony a adaugat: "Cand vine vorba despre cine cu cine discuta, cei mai multi oameni cauta sa discute cu cineva care face lucruri diferite decat ei insisi".
Exista insa si critici ai acestor idei, care considera ca la un moment dat pot sa intervina probleme intr-un cuplu ai carui parteneri au cariere diferite.
De exemplu, Karen Frost, in varsta de 38 de ani, care lucreaza in domeniul relatiilor publice in Texas, marturiseste ca a inceput sa se intalneasca cu un paramedic pe nume Ken. Insa cand le-a spus prietenilor si familiei despre relatia sa cu Ken, acestia nu au fost foarte entuziasmati.
"Cunoscand interesele si asteptarile mele, ei (prietenii si familia, n.r.) au stiut ca nu va merge (relatia cu Ken, n.r.), inainte sa-mi dau eu seama de acest lucru", a spus Karen Frost. "Daca puneam la un loc ceea ce imi doream pe plan emotional si spiritual, Ken se potrivea asteptarilor mele. Insa, pe plan profesional, nu se potrivea. Nu aveam cunostinte comune", a explicat Karen pentru Match.com.
Karen a mai spus ca, in ciuda faptului ca avea lucruri in comun cu Ken, printre care si dragostea pentru caini, suspecta ca acesta nu se simtea confortabil cu relatiile sale profesionale si sociale.
Pe acelasi subiect: